BAC 2025. Elevii de clasa a XII-a din Cluj au în ianuarie atât probele de competențe, cât și simularea

Sursă foto: Freepik

Început aglomerat de an pentru elevii de clasa a XII-a din Cluj: în luna ianuarie 2025, ei vor susține atât probele de competențe de la Bacalaureat, cât și simularea pentru probele scrise ale examenului.

IȘJ Cluj a decis organizarea probelor scrise pentru simularea examenelor în prima lună a anului 2025, relatează Cluj24.ro. Potrivit sursei citate, elevii de clasa a XII-a vor fi primii care vor participa la aceste simulări.

Simularea județeană pentru Bacalaureat va avea loc după cum urmează:

  • 13 ianuarie – Limba și litertura română (proba E.a)
  • 14 ianuarie – Matematică/ Istorie (proba E.c)
  • 15 ianuarie – Proba la alegere (proba E.d)
  • 16 ianuarie – Limba și literatura maternă (proba E.b)

Conform ISJ Cluj, la simularea examenului de BAC s-au înscris 3.905 elevi din claselele a XII-a și a XIII-a.

Simularea probelor scrise în cadrul examenului național de Bacalaureat 2025, pentru cei 3.905 elevi se desfășoară în 64 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj. 2.551 de elevi provin din unități de învățământ preuniversitar din Cluj-Napoca.

Calendarul național pentru probele de competențe este următorul:

  • 27- 29 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29 – 31 ianuarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3 – 5 februarie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5 – 7 februarie 2025 – Evaluarea competențelor digitale – proba D

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.