
Elevii claselor a VIII-a și a XII-a nu vor avea nici anul acesta banchetul de absolvire, dacă regulile de acum rămân în vigoare, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica, la Digi 24. Prefectul a explicat că, în forma actuală a legislației, banchetele nu pot fi organizate.
Întrebat dacă elevii claselor terminale vor putea organiza banchet de absolvire, prefectul a răspuns: „Acum nu. Poate după 1 iunie se vor schimba regulile. Poate. Pe regulile de acum nu putem să facem petreceri”.
Petreceri nu pot fi organizate nici în curtea școlii, a spus Alin Stoica, el adăugând însă că pot fi evenimente culturale.
„Am putea avea de exemplu un concert cu o formație la modă sau care prinde la publicul tânăr, dar nu petreceri. Să sperăm că după 1 iunie, dacă lucrurile vor arăta mai bine și avem speranțe de mai bine, poate vom avea posibilitatea să facem mici evenimente de acest tip (banchet)”, a precizat prefectul Capitalei.