BREAKING Papa Francisc a murit

ID 36572924 © Neneo | Dreamstime.com

Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paşte, la vârsta de 88 de ani.

Anunțul despre decesul Suveranului Pontif a fost făcut de Vatican într-un comunicat.

„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să vă anunț decesul Sfântului nostru Părinte Francisc”, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.

„În această dimineaţă, la ora (locală) 7.55, (8.55, ora României), Papa Francisc a revenit la Casa Tatălui. Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului şi bisericii Sale. El ne-a învăţat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj şi dragoste universală, mai ales în favoarea celor mai săraci şi mai marginalizaţi. Cu o imensă recunoştinţă pentru exemplul său de adevărat ucenic al Domnului Isus, încredinţăm sufletul Papei Francisc iubirii infinite de milă a Dumnezeului Unic şi Treinic”, mai scrie cardinalul.

Papa Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, n. 17 decembrie 1936, Flores⁠(d), Buenos Aires, Argentina) a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. A fost primul papă neeuropean după Papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, a fost primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarului din cartierul Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.

Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.

La conclavul din 2005 Bergoglio a obținut în conformitate cu informațiile din presă – care se bazează pe declarațiile anonime ale unui cardinal – zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea și 40 în al treilea. Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115. Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.