CALENDAR Evaluările naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a vor avea loc în luna mai

Photo 51239796 © Flynt | Dreamstime.com

Evaluările naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a vor avea loc în luna mai a anului 2025.

Calendarul oficial al evaluărilor a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.

Când vor avea loc examinările la fiecare probă:

1. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a II-a — EN II:
Limbă și comunicare — scris — Limba română — 13 mai 2025
Limbă și comunicare — scris — Limba maternă — 13 mai 2025
Limbă și comunicare — citit — Limba română — 14 mai 2025
Limbă și comunicare — citit — Limba maternă — 14 mai 2025
Matematică și Explorarea mediului — 15 mai 2025
Limbă și comunicare — scris — citit — Limba română pentru minoritățile naționale — 16 mai 2025

 

2. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a IV-a — EN IV:
Limbă și comunicare — Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale — 20 mai 2025
Matematică și Științe ale naturii — 21 mai 2025
Limbă și comunicare — Limba maternă — 22 mai 2025

 

3. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a VI-a — EN VI:
Limbă și comunicare — Limba română — 27 mai 2025
Matematică și Științe ale naturii — 28 mai 2025
Limbă și comunicare — Limba maternă — 29 mai 2025

 

Noutăți din metodologia publicată astăzi:

  • Rezultatele elevilor la EN II, EN IV, EN VI administrate în anul școlar 2024-2025 sunt exprimate în punctaje.
  • Încărcarea rezultatelor obţinute de elevi la testele administrate la EN 2025 se  va realiza  individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de clasă şi de testul susţinut.
  • Rezultatele individuale obținute la EN 2025 nu se afișează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se vor putea echivala în calificative / note și pot fi trecute în catalog.
  • Extinderea duratei testului la EN II de la 30 de minute la 45 de minute. Decizia a fost bazată pe armonizarea duratei testelor scrise, astfel încât toți elevii, inclusiv cei din mediul rural, să-și poată demonstra abilitățile de scris-citit-socotit fără presiunea timpului, într-o oră de curs, așa cum sunt obișnuiți.
  • La EN VI denumirea probelor de evaluare a fost actualizată în concordanță cu prevederile Legii nr. 198/2023 de la art. 99 (4): „La finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii susțin evaluări naționale scrise, obligatorii, la limbă și comunicare, matematică și științe, în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației”, astfel: 
    • Testele elaborate pentru EN VI vor fi structurate după cum urmează:

a) primul test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” – Limba română;

b) al doilea test vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară „Limbă și comunicare” – Limba maternă;

c) al treilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.

 

Metodologia este disponibilă, integral, aici: OME_6595_2024_Evaluari_Nationale_246_2024-2025

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.