Planuri cadru

A doua dezbatere despre planurile-cadru are loc azi, la Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, găzduiește, astăzi, a doua dezbatere în format fizic despre planurile-cadru. Potrivit unui...

David: Nu putem continua la nivel liceal cu modelele de acum, în aproape toate disciplinele

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în seara aceasta, că sistemul de educație nu mai poate continua, la nivel liceal, cu modelele care sunt aplicate în acest moment,...

„Istoria românilor/României” va deveni disciplină distinctă în trunchiul comun, anunță MEC

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat integrarea disciplinei „Istoria românilor/României” ca materie distinctă în trunchiul comun al învățământului liceal, în...

Materiile opționale nu sunt cu adevărat opționale, afirmă Uniunea Elevilor Reprezentanți

Uniunea Elevilor Reprezentanți susține că principala problemă referitoare la materiile opționale este că acestea nu sunt cu adevărat opționale, ci devin adeseori o obligație mascată, prin...

”Școala și elevii să aibă un cuvânt mai important de spus în curriculum” – Reprezentanții CNE și Daniel David au discutat despre descentralizare

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor și Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, au discutat, astăzi, despre descentralizare, reformă care ar permite ca unitățile de...

Daniel David, chemat de AUR în Parlament pentru explicații privind geografia și istoria în planurile-cadru

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, va fi prezent în plenul Camerei Deputaților pe 17 februarie, la solicitarea grupului parlamentar AUR, pentru a participa la o dezbatere politică...

„Oamenii educației au început să arate de ce sunt ai educației” – Daniel David, după prima dezbatere națională asupra planurilor-cadru

Prima dezbatere națională asupra planurilor-cadru pentru învățământul liceal a adus în prim-plan analize și discuții constructive, în care profesioniștii din domeniul educației au...

David: Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte discipline peste discipline

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prima dezbatere în format fizic despre noile planuri-cadru, că una dintre mizele reformei este să nu transforme copiii în...

Demisia președintelui Iohannis complică reformele din educație, spune ministrul Daniel David

Demisia președintelui Klaus Iohannis complică planurile de reformă din sistemul de învățământ, inclusiv elaborarea noilor planuri-cadru, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel...

Mâine va avea loc prima dezbatere în format fizic despre planurile-cadru, organizată de MEC

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că mâine va avea loc prima dezbatere despre planurile-cadru pentru liceu, organizată în format fizic. Evenimentul va avea loc în intervalul orar...