Ședință cu părinții

Primul eveniment Educație Privată, la Bucharest Science Festival

Am început anul școlar în forță și ne pregătim deja de primul eveniment marca Educație Privată. care va avea loc pe data de 26 Septembrie, ora 15:00, la Institutul Francez, sala Atrium. Tema...

Știința își dezvăluie misterele. De la astronomie, la ciocolată, vaccinare sau roboți, afli tot la #BSF2018!

Știința face parte din viața noastră în fiecare zi, iar acum avem din nou ocazia să îi vedem la treabă pe cei care continuă să descopere și să cerceteze lucrurile care ne sunt de folos...

24 septembrie 1855: Este anunțată descoperirea glicogenului

Glicogenul este la organismul animal corespondentul amidonului de la plante, fiind un polizaharid compus din mai multe molecule de glucoză. Aceasta este data la care descoperirea...

Prefectul de Bihor cere suspendarea cursurilor școlare pentru Referendumul de pe 6-7 octombrie

Prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, intenționează să solicite Ministerului Educației suspendarea cursurilor școlare pe 5 octombrie, în vinerea dinaintea Referendumului pentru modificarea...

Școala în Franța: ”Pe învățătoare am văzut-o de trei ori în doi ani, pe dirigintă am văzut-o o singură dată”

de Andrei Bușe, român emigrat în Franța Pe 16 septembrie 2014 ajungeam din “minunata Craiova” într-un sat de 650 locuitori, în creierii Masivului Central, la 1300m altitudine, cu tot ce...

23 septembrie 1869: Se naște ”Mary Tifoida”

Pe numele ei adevărat Mary Mallon, cea supranumită ”Mary Tifoida” a fost cea mai faimoasă purtătoare din istorie a bacilului care cauzează febra tifoidă. Ea a trăit la începutul secolului...

22 septembrie 1791: Se naște fizicianul Michael Faraday

Fizician și chimist englez, Faraday a fosy unul dintre oamenii de știință ale cărui experimente au contribuit mult la înțelegerea electromagnetismului. Și-a propus producerea curentului...

”Furați bani de la prieteni”, sunt îndemnați minorii. Cazinourile pentru copii, noul trend iresponsabil pe internet

Cu toate că ar trebui să fie destinate doar adulților, cazinourile online își caută ”clienți” și printre minori. După jocurile violente sau care îi îndeamnă pe cei mici să facă...

21 septembrie 1971: Se naște ”Bubble Boy”

Cunoscut ca ”David” sau ”Bubble Boy”,  este pacientul american care a trăit toți cei 12 ani ai vieții sale într-o ”bulă” sterilă de plastic, al cărei scop era să îl protejeze de...

20 septembrie 1853: Este vândut primul ascensor modern

Primul ascensor cu sistem de siguranță a fost vândut de Elisha Graves Otis în urmă cu 165 de ani. Sistemul fusese inventat tot de el, cu un an înainte. Primul său client a fost Benjamin...