
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a transmis către jurnaliști o declarație despre bursele elevilor, în urma apariției în Monitorul Oficial a Ordinului de ministru care schimbă condițiile de acordare.
”Pregătim și vă punem la dispoziție toate datele, în dinamică.
Ce prevede ordinul de ministru cu privire la bursele de merit:
Art. 6. — Bursele de performanță se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a), b), c) și
d), atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens.
Art. 7. — Bursele de merit și bursele de studiu se acordă elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, în funcție de rezultatele obținute la învățătură.
Art. 8. — (1) Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:
a) au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate/semestru în anul școlar anterior, cu excepția clasei a V-a și a clasei a IX-a;
b) au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a;
c) au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50, pentru elevii din clasa a IX-a, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul I, respectiv au obținut media de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în semestrul I, pentru cei care vor beneficia de bursă de merit în semestrul al II-lea;
d) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor școlare naționale organizate de ME;
e) au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de ME.
(2) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) se acordă începând cu semestrul al II-lea, pentru elevii din clasa a V-a, respectiv începând cu semestrul I, pentru elevii din celelalte clase ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.
(3) Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.
(4) Lista competițiilor școlare naționale, precum și a competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de merit menționate la alin. (1) lit. d) sau e), este aprobată și publicată de ME.
(5) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. d) și e) se acordă pe perioada anului școlar care urmează anului în care s-au obținut rezultatele menționate la alin. (1) lit. d) și e).
ore de matematică