Ciucă: Sunt încă școli care au toaletă în curte

foto: euractiv.ro

Premierul Nicolae Ciucă le-a transmis, astăzi, autorităților locale că remedierea situațiilor unde școlile au încă toaletă în curte nu reprezintă un efort semnificativ.

”Am înțeles că sunt o serie întreagă de probleme care au fost rezolvate și altele care sunt în curs de soluționare până pe 5 septembrie. Urmează ca în perioada următoare să aibă loc ocuparea posturilor vacante ca să asigurăm desfășurarea în bune condiții a procesului de învățământ.

Sunt o serie de alte măsuri care sunt pe agenda fiecărui inspectorat județean, a prefecturilor și a primăriilor pentru ca în final să reușim să implementăm toate programele noastre de derulare a educației în cele mai bune condiții. Din păcate, avem încă școli unde suportul administrativ nu e cel pe care ni l-am asumat, sunt încă școli care au toaleta în curte și cred că putem să ne focalizăm atenția și resursele ca în următorii doi ani să rezolvăm această problemă. Nu e nevoie decât de atenție și coordonare cu autoritățile locale. Nu cred că e un efort financiar deosebit ca această problemă să fie rezolvată”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Realitatea.net.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, ieri, la B1Tv, că premierea elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale de anul acesta, dar și organizarea începutului de nou an școlar se află pe agenda ședinței de astăzi  la care participă și premierul, prefecții, precum și șefii de ISJ-uri.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.