Condiții inumane în căminele Academiei de Poliție: șobolani, mizerie, toalete nefuncționale

foto: facebook.com/europolromania/

Sindicatul Europol a publicat imagini cu condițiile inumane din căminele studențești ale Academiei de Poliție. Studenții sunt cazați câte 16 într-o cameră, în clădiri mizere prin care mișună șobolanii, și nu au apă caldă. Sindicaliștii spun că viitorii polițiști „sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanţii MAI le aduc la cunoştinţă cât de importanţi sunt pentru instituţie şi societate”.

„De veghe cu șobolanii la Academia de Poliție. Condițiile insalubre în care studenții stau timp de 3 ani de zile au dus la apariția șobolanilor pe holurile institiuției”, este descrierea videoclipului în care a fost surprins un șobolan pe holurile clădirii.

„Bine ați venit în Academia de Poliție….

Acesta este rezultatul managementului performant din ultimii ani ce a fost promovat la nivelul unei instituții care ar trebui să reprezinte «startul unei noi etape din cariera fiecărui viitor polițist» – ca să-l cităm în acest sens pe ministrul Lucian Bode. Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție și societate și îi folosesc pentru postări pe Facebook, doar pentru a acumula capital de imagine.

Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba. Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studenții în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză?

De pe bancheta din spate, de unde conduce Bode MAI-ul, a uitat să le spună viitorilor noștri colegi că în contextul obiectivului de aderare la spațiul Schengen vor fi cazați pe perioada studiilor în condiții mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară.

Între timp, cei ce nu sunt „capabili” să-i mintă pe studenți referitor la soluționarea problemelor de cazare, sunt îndemnați să-și caute alt loc de muncă”, scrie Europol într-un alt mesaj publicat pe Facebook.

Nici toaletele nu arată mai bine. „Nu e o clădire părăsită și nici o toaletă publică, ci este toaleta din cadrul Academiei de Poliție. Tocurile de la ușă sunt vizibil rupte și roase probabil de șobolanii care se plimbă liberi pe holurile instituției. P.S. Partea bună e că nici aeresire nu ne mai trebuie în acest caz, gaura din ușă fiind destul de consistentă. Să mai spună careva că nu merg bine lucrurile în Academia de Poliție”, mai scriu sindicaliștii.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.