Închide
Contractul nevăzut
de Monica Diaconu, profesoară
Mă gândesc că trăim, nu doar în România, ci în lume în general, o redefinire (sau o revenire la definire) a rolului educației oferite populației unei țări. Dintr-o dată nu mai știm contractul pe care funcționează educația ca serviciu oferit copiilor, părinților, umanității și ne înrolăm cu pieptul gol în armata care să producă cetățenii perfecți.
Când mi s-a spus la Facultatea de Științele Educației acum 10 ani că eu, ca profesor, sunt „implementator al curriculum-ului național”, am înghițit în sec și mi-am adus aminte de străbunica și bunicii mei care mi-au arătat ce înseamnă să fii profesor și să iubești potențialul copiilor, să lupți pentru a-i vedea auto-depășindu-se, să te bucuri de felul în care educația i-a ajutat să își depășească condiția socială în care au fost născuți.
Dragi profesori, știu că mulți dintre voi înțelegeți contractul nevăzut pe care îl avem cu fiecare copil și vă dați seama că, fără să-i avem pe tineri și pe copii în școală, cu trupul și cu sufletul, meseria noastră nu are sens.
Dragi oameni specialiști în educație, e necesar acum să ajutați să clarificăm ce își asumă școala românească față de copiii și părinții acestei țări. Care sunt competențele de bază pe care le veți dezvolta împreună cu copiii noștri, în ce fel de mediu educațional și cu ce așteptări din partea contribuției părinților? Școala va deveni absolut irelevantă dacă nu își înțelege rostul, nu își asumă nimic din contractul cu cetățenii care o fac posibilă. Dar nu-i nimic… se vor inventa instituții care să joace rolul de dezvoltare a potențialului noii generații.