
Donald Trump a nominalizat-o pe cofondatoarea companiei World Wrestling Entertainment (WWE), Linda McMahon, pentru funcția de secretar de stat pentru educație. Ea este o veche aliată a președintelui ales american, conducând Agenția pentru Afaceri Mici în timpul primului mandat al lui Trump.
Donald Trump a declarat că McMahon „își va folosi îndelungata sa experiență de leadership și de înțelegere profundă atât a educației, cât și a afacerilor, pentru a pregăti următoarea generație de studenți și muncitori americani”, potrivit BBC.
În timpul campaniei pentru prezidențiale, Trump a criticat Departamentul Educației și a promis să-l închidă – o sarcină pe care McMahon ar putea să o îndeplinească. Nominalizarea ei a venit la scurt timp după ce Trump l-a ales pe Mehmet Oz, un doctor celebru și fost prezentator de televiziune, pentru a conduce agențiile pentru Medicare și Medicaid.
Cele două alegeri de marți, împreună cu alegerea lui Trump pentru Howard Lutnick ca secretar al comerțului, urmează unui tipar prin care președintele ales numește susținătorii fervenți în funcții de vârf în cabinetul său.
McMahon are o lungă istorie cu WWE și Trump, care obișnuia să apară ocazional la meciuri de wrestling. Ea este și cofondatoarea ligii de wrestling, demisionând din funcția de CEO în 2009 pentru a candida, fără succes, la Senat.
Legătura lui McMahon cu educația este firavă, ea fiind aleasă timp de doi ani, din 2009 până în 2010, ca membru al consiliului de educație al statului Connecticut. Este președinta consiliului think tank-ului pro-Trump America First Policy Institute, ceea ce face ca confirmarea ei în Senatul cu majoritate republicană să fie probabilă.
„În ultimii patru ani, ca președintă a Consiliului la America First Policy Institute, Linda a fost un avocat fervent pentru Drepturile Părinților”, a precizat Trump. El a spus că McMahon va „conduce” efortul de a „trimite educația ÎNAPOI LA DECIZIA STATELOR ȘI NU A GUVERNULUI FEDERAL”, referindu-se la promisiunea sa de a închide departamentul.
McMahon apare într-un proces intentat luna trecută care implică WWE, în care soțul ei și alți lideri ai companiei sunt acuzați că au permis în mod conștient abuzarea uneor tineri de către un crainic de ring care a murit în 2012. Familia McMahon neagă acuzațiile.