Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat, alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate
Copiii morți în fosele septice din școli: un șir de tragedii produse din lipsă de fonduri și neglijență
15 Aprilie 2019, 17:58
Sursă foto: Ardeal News.
Încă un copil a murit, astăzi, în fosa septică a unei școli din România. Avea trei ani, iar tragedia s-a produs într-o comună ieșeană. Potrivit autorităților, Poliția a deschis, deja dosar penal.
Cazul este departe, însă, de a fi o premieră. În ultimii ani, mai mulți copii și-au găsit sfârșitul în fosele septice din școlile românești. Pe de o parte, situația este cauzată de lipsa de buget pentru instalații de canalizare. Unitățile școlare nu reușesc să obțină fonduri pentru dotarea cu echipamente corespunzătoare. Pe lista de priorități a autorităților locale, ele nu reușesc decât foarte rar să prindă o poziție fruntașă.
Potrivit ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, un număr de 1460 de școli au toaleta în curte.
Pe de altă parte, neglijența personalului școlar este un alt factor. Din lipsă de personal sau din lipsă de atenție, minorii ajung să fie nesupravegheați corespunzător. Unii directori de unități școlare au fost sancționați în urma unor astfel de incidente, însă, în alte situații, lucrurile au rămas fără un deznodământ clar.
Iată câteva dintre cazurile în care elevii români au căzut în fosele septice ale unităților școlare, în ultimul deceniu:
Martie 2012. O fetiță O fetiță de 10 ani, elevă la Școala Generală din satul Viișoara, județul Dâmbovița,a murit după ce a căzut în fosa septică a școlii. Alte două colege ale sale au fost salvate în ultimul moment. Directoarea școlii a fost demisă.
Septembrie 2014. Un elev de 14 ani, din Vâlcea, a murit după ce-a căzut într-o fosă septică goală, din curtea școlii. Potrivit șefului Inspectatului Şcolar Judeţean Vâlcea, Ion Gherghinaru, copiii se aflau în curte, sub supravegherea cadrelor didactice ale şcolii, iar elevul care şi-a pierdut viaţa, însoţit de cinci sau şase colegi, s-a îndepărtat de ceilalţi și a mers în spatele şcolii, acolo unde este amplasată fosa septică, şi a ridicat capacul metalic al acesteia vrând să le arate colegilor că are forţă. În momentul în care a ridicat capacul, băiatul a alunecat în fosă, iar capacul metalic a căzut peste el. Avocatul Poporului a constatat că autorităţile locale nu au luat măsuri suficiente pentru protejarea vieţii şi integrităţii fizice a elevilor nici măcar după producerea acestei tragedii.
Septembrie 2016. Un copil de 3 ani, din Botoşani, a fost la un pas de moarte, după ce a căzut în fosa septică a grădiniţei. Băiatul a povestit că a mers la toaleta din curte alături de sora lui fără să fie supravegheați. Educatoarea și femeia de serviciu au ajuns imediat la fața locului, după ce au fost alertate de sora băiețelului. Un bărbat care locuiește în apropierea grădiniței a sărit în fosa septică și l-a scos pe copil, înainte să se întâmple o tragedie.
Martie 2017. O elevă din clasa pregătitoare, în vârstă de 7 ani, din cadrul Şcolii Gimnaziale Ţigmandru (județul Mureș), a căzut în fosa septică din curtea şcolii, în timpul pauzei. Avocatul Poporului a constatat că spaţiul era neîngrădit, acoperit cu un capac, dar nesigilat şi neasigurat.
1 comment