
Un copil de șapte ani a fost lovit de o statuie din holul principal al Primăriei Capitalei, care s-ar fi desprins și ar fi căzut pe el, anunță Ziare.com.
Potrivit sursei citate, copilul a ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, în urmă cu puțin timp.
„La ora 13.46 am fost solicitați să intervenim pentru un copil rănit la intrarea principala în Primăria Capitalei. La ora 13.51 copilul a fost preluat de un echipaj SMURD si transportat, conștient, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitala”, a transmis ISU București-Ilfov.
Într-un comunicat de presă citat de G4Media, Primăria afirmă că minorul s-a urcat pe respectiva statuie.
Comunicatul PMB:
Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. La momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient. Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital.
Menționăm că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție.