Închide
Coșmar școlar în 8 scene
Text publicat de Anemari-Helen Nițu, pe pagina sa de Facebook și preluat cu acordul autoarei
Coșmar școlar în 8 scene
Scena 1. Debut de an școlar. Colegi noi în clasă. O fetiță, volubilă și voit prietenoasă, se oferă să-i introducă pe colegi noilor veniți. Le face turul clasei pronunțând, pe rând, numele colegilor, urmând să finalizeze: ”și avem și noi țiganca noastră….pe Rebeka”
Scena 2. Din clasă dispar frecvent bomboane, bani, pixuri, acuarele…Poate unele obiecte se încurcă între ele (deh consumerismul ne face să accesăm aceleași produse), poate unele se rup sau pierd…Poate banii sunt folosiți de proprietari în scopuri interzise de părinți…Nu contează! Numele Rebeka este constant pronunțat de copii, în cor. Adulții nu pun la îndoială dar nici nu cercetează pentru a afla adevărul. Eu rămân părintele care insistă ca la fiecare reclamație să se controleze ghiozdanele pentru a clarifica situația.
Scena 3. Rebeka este la toaletă. Un cadru didactic o caută la clasă și copiii, în cor, spun: ”astăzi Rebeka nu vine la școală!”. Cadrul didactic pleacă convins că așa este. Degeaba apare Rebeka de la toaletă, participă la ore, dovadă că nu are absență. Copii, suficient de mulți, au decretat. Cine să pună la îndoială ce zic copiii? Unul contra câți? Pentru a câta oară?
Scena 4. Neagro!Tiganco! Nu vezi că ești neagră? Rebeka se stăpânește și-i răspunde colegului ”ești prost, nu vezi că sunt maro?”
Scena 5. Un băiat împarte un senviș cu Rebeka. La doamna dirigintă ajunge vestea că Rebeka fură mâncarea copiilor. Eu sunt rugată să-i pun pachet la ea. Nu, băiatul nu a reclamat pierderea a jumătate de senviș, doar copiii au reclamat că au văzut ei cu ochii lor, toți, că Rebeka fură mâncare. Nimeni nu investighează nimic.
Scena 6. Rebeka vapează! Vapează aproape toate fetele din clasă, dar „țiganca de serviciu” e doar Rebeka! Așa că ea este mereu suspectată de recidivă.
Scena 7. Rebeka pleacă la școală, intră în școală și confirmă cu camera video deschisă că e acolo. Totuși, la unele ore nu intră. Și-n unele zile nu intră la nicio oră. Odată! De două ori! De nouă ori! Pe poartă nu poate ieși până la terminarea orelor fără bilet de voie.
” A intrat în vre-o gașcă!”, ”Sigur umblă cu băieți!”, ”Fumează!” Un an și jumătate de terapie mai târziu, Rebeka reușește să spună că nu se simte bine la școală, că nu are prieteni, că mulți copii se uită urât la ea, că alți copii inventează lucruri rele făcute de ea și adulții profesori nu sunt niciodată de partea ei….. Îndemnată să ceară ajutorul profesorilor de la clasă, Rebeka acceptă să vorbească cu consilierul școlar, singura persoană cu care se simte confortabil să vorbească. Dar asta după 1 an și jumătate de terapie!!! E sfătuită să ignore comportamentul colegilor ei.
Scena 8. Rebeka vine acasă și revoltată strigă: ”Mama.dar eu nu mai sunt țigancă pentru că m-ai luat tu să mă crești, nu-i așa?”
Ce să facem? Să așteptăm să se sinucidă Rebeka care trebuie să ignore comportamentul colegilor, tânjind, în zadar, după sprijinul unui adult cadru didactic?
Să o determinăm pe Rebeka să se mute din clasă, ca să nu mai avem ”țiganca noastră”?
Să ne uităm indiferenți la zbaterea unui copil pentru care școala a devenit tortură?
Să derulăm programe anti bullying în școală în timp ce o fetiță ”urlă” în tăcere ”ajutor!” ?