
ISJ Galați afirmă că o eroare de borderou ar fi stat la baza notării cu 3 a tezei unei eleve, la Evaluarea Națională, în urma contestației aceasta obțînând notă 8,25.
„Am primit o sesizare de la Comisia județeană de evaluare a județului Galați care ne-au sesizat o diferență foarte mare de punctaj, de la notă 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de marți lucrările din centrul zonal de contestații, am început cercetările. Comisia județeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat și celelalte lucrări din centru și am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat Daniela Marchitan, inspector școlar general, citată de ziare.com.
Inspectorul general susține s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor.
„Am sesizat comisia națională de Evaluare Națională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declarațiile celor doi profesori evaluatori și așteptăm rezoluția comisiei naționale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicație și de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul și primul rând”, a precizat Marchitan.
„În ultimii ani, profesorii refuză din ce în ce mai mult să participe în comisiile de corectură a tezelor la examenele naționale. Presiunea este foarte mare, iar timpul pe care îl au alocat evaluării acestor lucrări este foarte scurt. A fost foarte greu să găsim atâția profesori evaluatori și în acest an. Oboseala care s-a acumulat și-a spus cuvântul în acest caz”, a fost de părere inspectorul general.
Aceasta nu a făcut, însă, nicio referire la impactul pe care eroarea profesorilor l-a avut asupra elevei. Mama acesteia declarase că fata a suferit un șoc psihic atunci când a văzut nota inițială.
ISJ Galați