
de Liviu Ardelean
Începutul noului an școlar aduce și tradiționala paradă a politicienilor dornici să fie văzuți în mijlocul copiilor, pentru a-și consolida imaginea de „lideri preocupați”. Un spectacol public în care școlile devin decor pentru politicienii care profită de momentele emoționante pentru elevi, părinți și profesori, în încercarea de a obține simpatia lor pentru profit politic ulterior. O tactică clasică de propagandă prin care ei își arată sprijinul pentru instituțiile de învățământ și preocuparea pentru bunăstarea copiilor, proiectând imaginea unui guvern interesat de viitorul țării. Strategii politice pe care le putem considera instrumente de manipulare.
Ministra Educației, Ligia Deca va participa alături de președintele Klaus Iohannis, apoi împreună cu primarul sectorului 6, la festivități de deschidere a noului an școlar, iar premierul Marcel Ciolacu anunță vizite… neanunțate în unitățile de învățământ din țară. Sub pretextul că verifică situația în care se află clădirile în care învață elevii, liderul PSD va merge într-un adevărat turneu înainte de alegerile din iarnă. Cu numai două-trei zile înainte, Ligia Deca declara la Poiana Brașov, în fața inspectorilor școlari, că „școala trebuie să rămână un spațiu al învățării” și că nu este permisă desfășurarea campaniilor electorale în unitățile de învățământ. Tocmai această contradicție între discursul oficial și realitatea din teren este ceea ce distruge încrederea în politicieni. Un discurs corect din punct de vedere etic nu poate fi dublat de o acțiune care contrazice flagrant mesajul.
Prezența unui președinte sau prim-ministru într-o școală nu mai reprezintă doar o ceremonie oficială, ci devine o metodă de influențare a opiniei publice. Mai mult, elevii și profesorii sunt puși în situația delicată de a participa forțat la evenimente care au conotație politică și sunt supuși unor presiuni indirecte. Practic, politicienii continuă să contribuie la subminarea valorilor democratice fundamentale – cum este independența instituțiilor educaționale – și la deformarea percepției despre școală – care influențează comportamentul și atitudinile oamenilor. Împingând discursul politic în curțile școlilor și în sălile de clasă, politicienii compromit autonomia acestor instituții și subminează misiunea principală a educației – aceea de a forma oameni independenți, capabili să gândească critic.
Probabil așa am ajuns să ni se pară normal să-i vedem pe politicieni la ceremoniile de deschidere a anului școlar; uneori urcați pe catedră, la propriu, utilizând-o ca piedestal. Pentru că dacă ne-ar deranja, ne-am opune spectacolului dizgrațios în care elevii și profesorii sunt doar niște figuranți și nu am mai sacrifica educația pentru imaginea „liderilor preocupați”.
Să înceapă spectacolul mediatic!