Cursuri suspendate și anchetă DSP la Colegiul „Samuel von Brukenthal” din Sibiu

foto: turnulsfatului.ro

Cursurile la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” au fost suspendate marți, în urma unei decizii luate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Mai mulți elevi au prezentat simptome precum dureri de cap, mâncărimi ale pielii și erupții cutanate.

Măsura vine ca reacție la cazurile raportate încă de luni seară și are ca scop protejarea sănătății elevilor și a cadrelor didactice, potrivit News.ro.

„Ancheta realizată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu a scos la iveală faptul că, acasă, şi elevi din alte clase ale colegiului au prezentat simptome similare celor cinci copii transportaţi ieri la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Luther”, a transmis DSP Sibiu, marți dimineață.

Ca măsură de precauție, toate sălile de clasă vor fi igienizate și aerisite complet. Suspendarea cursurilor se aplică pe parcursul întregii zile de marți.

Incidentul a debutat luni, când aproximativ 20 de elevi au acuzat mâncărimi la nivelul pielii. Echipajele de prim ajutor au evaluat în total circa 450 de elevi prezenți în unitatea de învățământ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, „în urma evaluării medicale complete, cinci copii cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, care prezentau simptome de mâncărimi la nivelul feţei, au fost transportaţi la CPU Luther pentru investigaţii suplimentare”.

Autoritățile continuă monitorizarea stării de sănătate a elevilor și investighează cauzele posibile ale simptomelor manifestate, fără a exclude momentan o reacție alergică la o substanță necunoscută.

Managerul muzeului Brukenthal, către politicieni: „Nu sunteţi judecătorii şi inchizitorii angajaţilor muzeelor din România!”

Cursurile la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” au fost suspendate marți, în urma unei decizii luate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Mai mulți elevi au prezentat simptome precum dureri de cap, mâncărimi ale pielii și erupții cutanate. Măsura vine ca reacție la cazurile raportate încă de luni seară și are ca scop protejarea sănătății elevilor și a cadrelor didactice. „Ancheta realizată de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu a scos la iveală faptul că, acasă, şi elevi din alte clase ale colegiului au prezentat simptome similare celor cinci copii transportaţi ieri la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Luther”, a transmis DSP Sibiu, marți dimineață.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.