
Daniel David, ministrul Educației, a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi 24, că școlile au libertatea să organizeze concursuri la nivel local sau regional, independent de calendarul ministerului.
”Este importantr, din punctul nostru de vedere, să stabilizăm și să dezvoltăm nivelul elementar implicat în toate competențele-cheie. Pe de altă parte, nimeni nu oprește, adică nu e o interdicție de a se organiza concursuri locale, regionale, chiar la nivel național, în condițiile în care școala, în consultare cu părinții, își asumă acest lucru”, a declarat Daniel David, la Digi 24.
Declarația ministrului vine în contextul în care Ministerul Educației a decis să păstreze și în anul 2025 decizia de a nu organiza olimpiade și concursuri școlare la clasele din învățământul primar.
„Participarea la olimpiade organizate de minister aduce o greutate mai mare concursurilor, începând să stimuleze prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie”, argumentează Daniel David, pe blogul său.
Ministrul precizează că nici în anul școlar 2024-2025 nu au fost organizate de către Ministerul Educației olimpiade și concursuri la clasele primare.
„În clasele I-IV important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie.
Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil. Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit. Am văzut în unele testări recente că unele forme de analfabetism funcțional identificate în clasa a IX-a au cauze identificabile chiar din clasa a V-a”, explică ministrul Educației.
„Este important să fim congruenți în politicile educaționale, pentru a nu deruta copiii și a nu avea politici cu efecte care se anulează reciproc. Am înlocuit la nivelul învățământului primar evaluarea prin note cu evaluarea prin calificative tocmai în lumina lucrurilor descrise mai sus, pentru a nu produce prea devreme segregare între copii (și școli) și afectarea stimei de sine, important fiind aici să dezvoltăm nivelul elementar al tuturor competențelor cheie, în ritmul personal al fiecărui copil, nu să facem diferențieri prea fine (și adesea nerelevante) și prea devreme între copii. În același spirit, la aceste vârste se urmărește mai ales dezvoltarea cooperării și a lucrului în echipă, competiția, importantă și ea, trebuind însă gândită la acest nivel în acest context.
Foarte important pentru mine, astfel de olimpiade organizate la nivel de minister la acest nivel educațional nu reprezintă seturi generalizate de bune practici europene”, a adăugat Daniel David.