Daniel David: „La finalul mandatului de ministru voi fi onorat să reiau funcția de rector al UBB”

Daniel David, noul ministru al Educației, a anunțat, într-un mesaj pentru comunitatea Universității Babeș-Bolyai, că se suspendă din funcția de rector, dar va reveni în această poziție la finalul mandatului guvernamental.

„În conformitate cu cerințele legii, m-am suspendat din poziția de rector al Universității noastre, iar, începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel”, a transmis Daniel David, în mesajul publicat pe pagina de internet a UBB.

„Am încredere că Universitatea noastră este o instituție deja bine așezată instituțional, care nu va fi afectată major de această situație, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul său de specialitate), cu multă experiență administrativă (ca fost decan pentru mai mult mandate și prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră.

La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al Universității noastre”, a adăugat noul ministru al Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.