
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis că nu intenționează să introducă o reglementare suplimentară în ceea ce privește cadourile de 8 Martie, care sunt oferite în școli.
”Profesorul poate să refuze. Vedeți? Și de ce nu refuză?”, a spus David, într-o conferință de presă organizată ieri.
”Nici nu putem fi situația în care uneori, știți din discuțiile pe care le avem și între noi în urmă cu voi, mereu ne gândim să mai dăm o lege ca să respectăm legea. Nu se poate. Avem o reglementare. Pot să facă sesizări către inspectorate sau către noi, părinții nemulțumiți, pot să facă profesorii, care directorul, de ce nu? Că în condițiile în care ai această lege, ea trebuie aplicată, iar inspectorii pot în această perioadă și probabil că asta putem s-o facem, să le cerem să fie mai atenți la astfel de acțiuni care există în școli, dar mai mult nu avem ce să facem decât să aplicăm legea. Nu putem inventa o altă reglementare în care să repet, să-i rugăm pe colegii noștri să respecte legea, cum a fost cu telefoanele mobile”, a adăugat ministrul.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a transmis, la rândul său, că instituția va întări mesajul că e interzisă colectarea de bani în școli, inclusiv pentru cadourile de 1 și 8 Martie. Secretarul de stat a precizat, însă, că oficialii din minister nu-și doresc să devină ”niște Grinch ai Mărțișorului”.
”O să întărim mesajul și o să-l retrimitem de fiecare dată, fără să devenim niște Grinch ai mărțișorului, dar este clar că sunt inițiative ale părinților. Ceea ce sperăm noi este ca ai noștri colegi să nu condiționeze într-un fel calitate actului didactic”, a declarat secretarul de stat.