David: Prevenirea consumului de droguri trebuie gestionată de specialiști, alături de părinți și profesori

Prevenirea consumului de droguri trebuie gestionată de specialiști, alături de părinți și profesori, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

Ministrul a punctat importanța abordării interdisciplinare și a unor tratamente validate științific în cadrul dezbaterii „Epidemia de droguri în școli și licee”, organizaă de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat.

„Prevenția trebuie făcută de către cei care știu să facă prevenție. Degeaba ne gândim și ne apucăm toți să facem prevenție. Nu se poate, nu ai cum să faci prevenție numai cu specialiști, trebuie să implici și părinții, trebuie să implici și profesorii. (…) Un factor de vulnerabilitate pentru noi – acele centre pentru a oferi tratamente validate științific. Mesajul meu continuă practic ceea ce s-a încercat și până acum – avem nevoie de abordări interdisciplinare, avem nevoie de abordări care să implice mai multe instituții. Aș vrea ca formele pe care le avem să aibă și mai mult fond, efectul să fie și mai clar. După mine, trebuie să avem grijă să facem curățenie în jurul școlilor în ceea ce privește prezența drogurilor și a celor care distribuie drogurile și pot să spun că, în ultimii ani, probabil în ultimul an, Ministerul de Interne, autoritățile locale au fost activi, au schimbat multe lucruri în bine, ceea ce mă bucură”, a explicat Daniel David, potrivit Agerpres.

În opinia ministrului Educației, prevenția acestui fenomen ar trebui regândită în sensul că elementul-cheie ar trebui să țină de modificări comportamentale ale celor vizați – elevii și studenții, care să vină din zona psihologiei.

„Al doilea nivel se referă la modul în care facem prevenția, adică modul în care îi pregătim pe elevi, spre exemplu, sau pe studenți să nu consume drogurile, iar prevenția (..) ar trebui să fie regândită altfel, fiindcă elementul-cheie ar trebui să țină de ceea ce noi numim modificări comportamentale, care să vină din zona psihologiei. Sigur că sunt importante informațiile biologice, medicale, sociale, dar, în final, tu vrei să schimbi comportamente și atitudini față de consumul de droguri și aici, probabil, pe latura de prevenție trebuie să gândim lucrurile în acest fel. De asemenea, pentru zona de prevenție, este important să implicăm și să avem acțiuni și cu profesorii, cu părinții, că ei pot să fie primii care pot să detecteze începutul sau debutul unor astfel de comportamente. Fără ei, va fi foarte greu să fii eficient”, a punctat David.

El a evidențiat importanța validării științifice a tratamentelor prescrise consumatorilor de droguri.

„Al treilea nivel se referă la tratamente care trebuie să fie validate științific. Nu orice tratament pe care vrem să-l oferim pentru controlul consumului de droguri și contează. Aici, prima linie ține de componenta medicală. Desigur, și componenta psihologică trebuie să vină complementar tratamentului medicamentos. Dacă acoperim aceste trei niveluri, sunt convins să putem preveni bine consumul de droguri și, de asemenea, putem avea tratamente eficiente pentru cei care au ajuns în această situație”, a mai spus Daniel David.

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Inspectoratului General al Poliției Române, ai Uniunii Naționale a Barourilor din România, ai asociațiilor de părinți, ai Asociației Antidrog Est-Europene, precum și ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.