Închide
De ce nu funcţionează tehnica de a număra până la 3 cu copilul
L-ai rugat frumos, l-ai ignorat şi l-ai mituit – dar nu vrea să cedeze. E timpul să numeri de la 1 la 3.
„Andrei, ai 3 secunde să pui înapoi jucăria pe raft.”
Copilul tău de 5 ani rămâne nemişcat, deşi a auzit avertismentul tău de a se îndepărta de raftul cu jucării copii 5 ani.
1… 2..
Tot nimic.
2 jumate, 3 fără un sfert…
Pe măsură ce ridici vocea, vezi cum ceilalţi cumpărători din magazin fac ochii mai mari. Parcă totul devine o bătălie publică a voinţei.
Desigur, nu vrei să faci o scenă, dar ai nevoie şi de cooperare imediată.
„Andrei, ţi-am spus că nu cumpărăm azi mai multe jucării copii 4 ani, ci am venit doar după nişte alimente. Încep să număr şi dacă ajung la 3, nu e de bine!…”
Şi ajungi la 3!
Poate că după ultimul avertisment, Andrei va ceda. Dar, la fel de probabil ar putea să nu facă acest lucru. S-ar putea chiar să-i smulgi jucăria din mâini şi să o pui tu pe raft înapoi.
Indiferent de situaţie, această tehnică de a număra de la 1 la 3 nu este ideală.
Deşi mulţi părinţi o folosesc, aceasta nu este o strategie care să funcţioneze pe termen lung din mai multe motive.
Dacă îi dai 3 secunde mai mereu, îţi înveţi copilul că nu trebuie neapărat să te asculte de prima dată. În schimb, învață că are mai multe oportunităţi înainte de a răspunde.
Chiar dacă tu fierbi de nervi din ce în ce mai mult când începi să numeri invers, copilul are 3 şanse (sau chiar mai multe) de a te ignora.
Copiii nu vor avea mereu mai multe ocazii de a face un lucru, aşa că este important să stabileşti aşteptările de ascultare încă de la început, cât ei sunt în grija ta ca părinte.
Ca părinte, când simţi nevoia să contezi, cine nu te ascultă şi nu te ajută? Copiii tăi. Dar cine se enervează, se frustrează şi depune tot efortul? Tu, părintele.
Când copilul nu cooperează, părinţii folosesc în mod greşit strategii de disciplină, precum pedepsele, pauza sau numărătoare inversă. Acestea transformă acele comportamente nepotrivite în problema părintelui.
Pe scurt, părintelui îi revine sarcina de a forţa copilul să se conformeze, în loc să pună responsabilitatea pe umerii copilului care se comportă greşit. Acest lucru este mult prea conciliant. Număratul de la 1 la 3 este o acţiune mică ce transferă responsabilitatea de la copii la părinţi. Şi în timp ce copilul depăşeşte limitele numărătorii inverse, va scăpa tot mai mult şi îşi va spori sentimentul de îndreptăţire.
Dar nu ar trebui să însemne nu, aşa-i?
Însă când mulţi părinţi spun „nu”, de fapt nu este aşa. Ca părinţi e important să punem limite şi să-i învăţăm pe copii că nu pot avea tot ceea ce îşi doresc.
Însă este greşit să spui „nu”, după care să numeri de la 1 la 3. E ca şi cum ai ceda, ai lăsa loc de interpretare a situaţiei în mintea copilului.
Copiii au o putere înnăscută de putere şi control, iar dacă aceste nevoi nu sunt satisfăcute în mod legitim şi pozitiv, vor căuta aceste nevoi prin alte mijloace. Pentru copilul care caută puterea, atunci când i se dă un cm, el va lua un km.
Cu toţii ne dorim ca ai noştri copii să asculte de prima dată când le cerem acest lucru şi deşi numărătoare 1, 2, 3 ar putea funcţiona, nu este cea mai bună metodă de a obţine cooperarea copilului şi ascultarea lui.