Deca anunță o „creștere istorică” a bugetului pentru învățământ: va ajunge la 4,3% din PIB

Guvernul alocă un buget pentru învățământ de 4,3% din PIB pentru anul 2024, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ligiei Deca, ministrea Educației, acest nivel reprezintă „o creștere istorică”.

Ministerul Educației transmite, într-un comunicat, că a fost majorat bugetul prevăzut pentru învățământ în anul 2024 – are o valoare de peste 74 de miliarde de lei, echivalentul a 4,3 % din PIB. „Vom avea cu peste 20 de miliarde de lei mai mult pentru educație”, afirmă ministerul.

 

„Bugetul de stat prevăzut înregistrează o creștere de 56% față de execuția din 2023, fiind în valoare de peste 57 de miliarde de lei. Este principala sursă de finanțare pentru învățământ, căreia i se adaugă bugetul de stat – sume defalcate din TVA prin bugetele locale, venituri proprii ale instituțiilor de învățământ superior și bugetele locale din venituri proprii.

Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Educației asigură, printre altele:
👉 plata salariilor majorate ale personalului din învățământ, inclusiv pentru cele 1200 de posturi de consilieri școlari acordate anul acesta;
👉 plata burselor pentru elevi și studenți, al căror număr și cuantum au crescut față de anul trecut;
👉 investițiile prin PNRR pentru dotarea școlilor, digitalizare, formarea cadrelor didactice, microbuze pentru elevi, campusuri pentru învățământ dual”, afirmă Ministerul Educației.

Ministrul Educației, Ligia Deca: „Este o creștere istorică pentru educație. Implementarea graduală, dar continuă și hotărâtă a noilor legi ale educației va face ca investiția în învățământ să crească și mai mult, pe măsura nevoilor și a importanței acestui domeniu esențial!”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.