
Ministerul Educației a publicat în dezbatere un proiect de ordin de ministru prin care este schimbat regulamentul Consiliului Național al Elevilor.
În forma propusă acum de minister, apare o nouă entitate: Consiliul școlar al elevilor junior.
Ce prevede proiectul referitor la această entitate:
ART. 79
(1) Consiliul școlar ale elevilor junior se constituie în unitățile de învățământ preuniversitar gimnazial și este structura reprezentativă a elevilor la nivel şcolar, substructură a consiliului judeţean al elevilor/ Consiliului Municipal al Elevilor București, respectiv Consiliului Naţional al Elevilor. Consiliul şcolar al elevilor junior este format din reprezentanţii claselor, aleşi prin vot democratic la începutul anului şcolar.
(2) Activitatea consiliului şcolar al elevilor junior se desfăşoară la nivel şcolar, respectând principiul reprezentativităţii elevilor din cadrul structurilor sale.
(3) Pentru Biroul executiv al Consiliului Școlar al Elevilor junior pot candida doar elevii claselor a VII-a și a VIII-a.
(4) Modul de organizare și funcționare al Consiliului Școlar al Elevilor Junior este reglementat prin Regulamentul de organizare și funcționare al consiliilor școlare ale elevilor junior, adoptat de către Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor la propunerea Biroului executiv.
O altă noutate care apare în proiect este și o secțiune specială dedicată Biroului de Presă.
Ce prevede proiectul în acest sens:
ART. 65
Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor (CNE), denumit în continuare BdP, este organismul care dezvoltă și implementează politica de imagine prin asigurarea identității vizuale a structurii.
ART. 66
(1) Activitatea Biroului de Presă este coordonată de Departamentul de relații externe.
(2) Biroul de Presă funcționează în baza Regulamentului de organizare și funcționare al Biroului de Presă, adoptat de Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor cu votul majorității simple.
(3) Consiliul Județean al Elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor București poate înființa un Birou de Presă la propunerea majorității simple a Biroului executiv și cu avizul Adunării generale.
Citește proiectul, integral, aici: