Despre încrederea în sine a copiilor – sfatul profesorului Flavian Georgescu

Despre încrederea în sine a copiilor

Profesorul Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național, le oferă părinților, cadrelor didactice și elevilor sfaturi despre cum să abordeze relația cu școala, cum să se raporteze la performanțele academice și la momentele importante din parcursul școlar.

Mai multe despre centrul de pregătire Mate Performanță, aici.

            Astăzi voi aborda o temă la care țin foarte mult și pe care o consider atât de importantă. Este vorba despre cum creștem încrederea în sine a copiilor și de ce este necesar să facem asta și ca dascăli, dar și ca părinți.

            Dragii mei, încrederea în noi înșine reprezintă un lucru fundamental. Haideți să observăm lumea adulților. Câți dintre noi simțim că am realizat în viață tot ce ne-am propus? Să fim sinceri și să ne analizăm momentele cruciale din viață când poate cu puțin curaj luam decizii mult mai bune atât din punct de vedere profesional, cât și social. De câte ori nu ne pare rău pentru deciziile luate? De câte ori nu ne învinovățim pentru că nu am făcut la momentul potrivit ceea ce trebuia? Vedeți, aceste momente decisive ne cam conduc viața. Avem tendința să dăm vina pe alții pentru nereușitele noastre… pe soartă, pe noroc, pe divinitate. De fapt, de cele mai multe ori, în spatele acestor nereușite se află lipsa noastră de încredere.

            Poate nu vă vine să credeți, dar vă dau un exemplu banal. Ai în fața ta un gard înalt. Ce zici? Îl poți sări? Prima dată posibil să zici că nu. Și dacă ești sceptic, credeți-mă că vă uitați la el din stânga, din dreapta, îl analizați și nu îl veți sări. Dar, dacă știți că acel gard l-ați mai sărit de câteva ori și anul trecut, atunci în 10 secunde, ai și făcut săritura. Ce a fost în spatele acestei acțiuni? Ideea că știu că pot. Dar ce frumos este să credem nu din argumentul că am mai făcut o acțiune de 10 ori ci din argumentul că noi credem în puterea noastră interioară și că știm că orice lucru pe care îl putem realiza în teorie, îl putem realiza și practic.

            Ei bine, această încredere în noi se clădește știți când? În copilărie. Adultul de azi este rodul copilăriei sale. Sigur, ne mai putem educa și mai târziu, însă primii ani din viață sunt definitorii. Lucrurile pe care copiii noștri le aud, li se insuflă, le trăiesc, acestea vor fi temelia lor sufletească pe tot parcursul vieții.   

            Dragii mei, din păcate, în România, nu prea punem accent pe dezvoltarea încrederii în sine a copiilor. Nici acasă și nici la școală. Mă doare sufletul când văd elevii înainte de examene, de momente importante, de interviuri pentru admiterea la facultăți… cum efectiv nu cred în șansele lor. Dragii mei, anul trecut România a fost pe locul 4 in lume și 1 in Europa la Olimpiada Internațională de Matematică. Este un banal argument care demonstrează că elevii noștri sunt printre cei mai buni din lume. Chiar cred asta. De ce profesorii și elevii noștri sunt mereu cooptați de cele mai bune universități din lume? Pentru că avem minți luminate. Însă este revoltător când vezi copii străluciți, talentați, buni în ceea ce fac, cum nu cred în ei. Atunci când nu crezi în tine, nimic nu merge. Pentru că ceea ce gândești și ceea ce proiectezi, devine realitatea ta și toată energia se canalizează către această realitate creată de tine.

            Însă pentru a avea astfel de copii, e nevoie să îi creștem și să îi educăm în acest spirit. Părinții și profesorii trebuie să le cultive încrederea în sine a copiilor. Să le arate în fiecare zi că ei pot să se descurce în orice situație, să le creeze contextul de îi face să se simtă buni. Mă doare sufletul când văd dascăli care zilnic le repetă copiilor ceea ce nu fac bine, ceea ce nu merge… poate așa funcționam noi acum 30 de ani, dar în ziua de azi lucrurile stau la polul opus. Lucrăm cu alte generații. Dragii mei, și ca dascăli și ca părinți, haideți să avem grijă la reacțiile și la cuvintele noastre când copiii greșesc. Nu ai învățat azi radicalii, ok, radicalii îi înveți în orice zi, până și la 40 de ani poți să îi înveți, însă stima de sine scăzută devine o traumă de multe ori irecuperabilă.

            Chiar le-am zis elevilor mei olimpici zilele trecute și nu o să le uit privirile lăcrimânde: Dragii mei, la finalul clasei a XII-a, cel mai important lucru pentru mine, înainte de medalii la olimpiade, de note, de admiterile voastre la facultăți, mă interesează ca la festivitatea de absolvire, atunci când aruncați tocile în sus, vreau să mă uit în ochii voștri și să văd fericiți și pregătiți pentru viață. Și atunci mă declar un profesor fericit care și-a îndeplinit obiectivul.

            Însă, stau și mă gândesc dacă noi, adulții suntem pregătiți și știm concret cum să ne educăm copiii și elevii. De multe ori facem doar ce simțim și ni se pare că ceea ce gândim  noi e corect, fără a ne documenta. Din punctul meu de vedere, este extrem de important ca noi, părinții și dascălii să fim într-o continuă dezvoltare personală, să citim, să ne documentăm, să apelăm la specialiști. Sigur, nici eu nu sunt de acord că tot ce e nou e și bun de preluat, așa este, însă să ne cultivăm cunoștințele astfel încât să putem prelua ceea ce simțim că funcționează la copiii noștri. Ei sunt cea mai importantă investiție a noastră.

 

Conținutul acestei rubrici este disponibil si în format audio, pe canalul de YouTube Național FM Romania. Emisiunea este difuzata la radio, in fiecare miercuri si vineri de la ora 12:50 si 18:50.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.