Închide
Despre sănătatea mintală a elevilor din România
Bună ziua! Numele meu este Patrick Spitzer, iar anul acesta am absolvit clasa a XII-a a Liceului Teoretic Iulia Hasdeu din Lugoj, şi aş dori să împărtăşesc câteva cuvinte despre un subiect foarte important pentru mine, dar şi pentru generaţia mea.
Dragi părinți ai elevilor din România, dacă aveți sau ați avut un copil într-o clasă terminală, fie în a 8-a, fie în a 12-a, cu siguranță cunoașteți ce înseamnă perioada examenelor pentru elevi. Examenele se apropie, iar stresul, grija și presiunea le domină viața elevilor, provocându-le chiar disconforturi fizice, indiferent de nivelul de pregătire.
Anul acesta voi susține și eu examenul de Bacalaureat, și deși din punct de vedere intelectual, al pregătirii materiei, acesta nu reprezintă un mare obstacol pentru mine, și cu siguranță nici pentru copiii voștri, doresc să aduc în discuție un alt aspect important ce ține de obținerea unor punctaje ridicate în examene. Este vorba despre sănătatea mintală, și modul în care existența acestui concept este complet ignorată de către Ministerul Educației.
Perioada examenelor presupune o stare de tensiune constantă pentru elevi. Materia ce trebuie parcursă poate fi dificilă și voluminoasă, și pregătirea pentru un examen poate necesita un anumit efort. Însă problema nu ar fi aceasta. Problema este faptul că prin diverse caracteristici ale acestor examene, ele cauzează stres suplimentar elevilor, neexistând niciun fel de luare în considerare a realității că unii dintre elevi pot avea o toleranță mai mică la acest stres.
Atmosfera este una tensionată. Supravegherea se face în cel mai strict mod. Elevii sunt suspectați de fraudă pentru cel mai mic lucru, până și pentru pantofi cu un cuvânt scris pe ei, iar lucrarea trebuie să arate perfect, fără nicio alunecare de pix sau gafă, pentru că există acea psihoză a semnelor; orice poate fi considerat semn, orice poate fi fraudă. Să nu mai zic, de asemenea, că în cazul în care un elev are emoții, nimeni nu îl ajută în niciun fel, nimeni nu empatizează, și nimic nu se face pentru aceștia.
Examenele înseamnă un stres intens pentru toți, până și pentru elevii neurotipici, care își pot gestiona oarecum emoțiile. Ce poate fi zis însă despre cei care suferă de diverse tulburări, precum tulburarea de anxietate generalizată sau tulburarea de panică? Deși nu au dizabilități intelectuale, ci de regulă au chiar un intelect sporit, există diferențe la nivelul creierului acestor elevi ce pur și simplu le creează stări de anxietate și panică mult mai frecvente și severe. Din cauza unui cumul de factori, îndeosebi biologici și cei ce țin de diverse evenimente traumatice din trecut, cei ce suferă de aceste tulburări au un dezavantaj, iar vina nu este a lor, pentru că nu și-au putut controla acele circumstanțe. Ministerul Educației nu înțelege asta, și nu numai că nu îi ajută, le pune, în adevăratul sens al cuvântului, piedici în drum.
Ca persoană ce suferă de probleme de acest tip, am dorit să cresc gradul de conștientizare a situației elevilor în jurul examenelor. E păcat să vedem elevii care nu iau examenele nu din cauză că nu au învățat, ci pentru că s-au născut cu un anumit bagaj genetic și au trecut prin anumite traume ce au determinat un creier hiperactiv susceptibil la stări de panică. În societatea actuală din România, problemele de sănătate mintală sunt fie stigmatizate, fie date uitării. Însă ele cu siguranţă există, şi sunt tot mai răspândite printre cei tineri. Chiar nu s-ar putea face mai multe pentru a le uşura viaţa, pentru a-i ajuta şi pentru a acomoda situaţiile astfel încât aceştia să se afle pe picior egal cu ceilalţi?
Doresc să închei cu o scurtă anecdotă. Acum mulţi ani, antropologa Margaret Mead a fost întrebat de către un student care ar fi întâia caracteristică a civilizaţiei. Studentul s-ar fi aşteptat ca aceasta să îi răspundă povestindu-i despre vreun tip de unealtă, dar răspunsul ei l-a uluit. Mead susţine că primul semn al unei civilizaţii este un os ce prezintă semne că în trecut a fost rupt, dar pe urmă s-a vindecat. De ce? În natură, când un animal suferă o fractură, este cu siguranţă sortit pierii, căci nu va mai putea fugi de prădători, astfel neexistând oase vindecate în lumea animală. Într-o civilizaţie, însă, un membru ce trece prin diverse dificultăţi este ajutat de către ceilalţi. Ceilalţi se ocupă de împlinirea nevoilor unei persoane aflate la ananghie, ce de regulă sunt mult mai mari, până când aceasta se va simţi mai bine. Cooperarea stă la baza clădirii unei civilizaţii, iar ajutarea celor ce nu se pot ajuta reprezintă esenţa condiţiei omului civilizat. Nu am putea aplica aceste principii străvechi şi în societatea contemporană, pentru a le asigura elevilor cu probleme de sănătate mintală ajutorul şi inclusivitatea de care au nevoie?
Ce părere aveți? Copiii dumneavoastră se confruntă cu astfel de probleme? Cum credeți că ar putea fi reformat sistemul de educație, pentru a-i acomoda și chiar ajuta pe elevii cu probleme de sănătate mintală?
