Despre triunghiul elev – profesor – părinte

Despre triunghiul elev – profesor – părinte

Profesorul Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național, le oferă părinților, cadrelor didactice și elevilor sfaturi despre cum să abordeze relația cu școala, cum să se raporteze la performanțele academice și la momentele importante din parcursul școlar.

Astăzi voi discuta despre o temă care îmi place foarte mult și anume despre relația elev – profesor – părinte, așa numitul triunghi esențial pentru o educație sănătoasă.

            Dragii mei, vreau să pornim de la ideea că dacă ne dorim rezultate la învățătură pentru copiii noștri, este fundamental să conștientizăm că fiecare parte dintre cele trei pe care le-am enumerat sunt extrem de importante… absolut toate… și elevul și profesorul și părintele. Nu vreau nici să subestimăm și nici să supraevaluăm rolul vreunuia.

            Sigur, despre rolul elevului nu cred că are sens să dezbatem foarte mult pentru că el este ținta procesului educativ. Însă, aici intervine partea pe care noi, adulții, ar trebui să o înțelegem și să o rumegăm mai bine. Copiii sunt oglinda noastră. Copiii sunt rodul a ceea ce am sădit. Ne este greu să acceptăm asta, ne vine de cele mai multe ori să îi judecăm aspru pe cei mici pentru rezultatele lor mai slabe, pentru acțiunile lor care nu ne sunt pe plac, îi certăm cu mare ușurință, fără să stăm și să conștientizăm că noi avem cea mai mare parte de vină în tot ceea ce li se întâmplă.

            Dragii mei, apropo de rezultate mai bune sau mai puțin bune la învățătură, apropo de rolul profesorului… Știați că elevii în majoritatea cazurilor, mai ales la vârste fragede, învață de dragul dascălului? Știați că de cele mai multe ori când un elev spune că nu îi place o materie, de fapt nu îl place pe profesorul care o predă? Știați că atunci când elevul iubește o anumită disciplină, de fapt adoră profesorul care predă acea disciplină? Oameni buni, elevii identifică materia în sine cu omul care o predă. Este normal să se întâmple asta. Vă dați seama câtă responsabilitate apasă pe umerii cadrelor didactice? Da, de cele mai multe ori persoana care te învață un lucru devine model pentru tine și acționezi preluând obiceiurile acesteia. Practic, cadrul didactic devine un model pentru elevi.

            De aceea, noi profesorii, trebuie să avem grijă cum afișăm elevilor materia pe care o predăm. În mâinile noastre stă modul în care transmitem informația. Îmi cer scuze dacă deranjez pe cineva, însă, a veni în clasă și a turui lecția pe care o ai de predat, iar apoi să pleci spunând la revedere, data viitoare dăm lucrare… ăsta nu este predat. Nici pe departe nu mai e suficient acest lucru în zilele noastre.

            Dar, aici, dați-mi voie să sar în apărarea colegilor mei dragi.. îți permiți să poți să fi în fiecare zi atât de optimist, de fericit, de plin de viață astfel încât să ai energia și forța necesară să faci tot ce este mai bun pentru elevi? Pentru asta, profesorii trebuie și ei răsplătiți la justa valoare. Profesorii au și ei la rândul lor nevoia de a se simți apreciați pentru ceea ce fac. Au nevoie de a fi stimulați pozitiv de către autoritățile competente. Pentru că dacă vrei să oferi bine, trebuie mai întâi tu să fi bine.

            Legat de rolul părinților, aici aș vrea să ridic un semnal de alarmă. Nu mai suntem conștienți de cât de mult își pune amprenta familia pe activitatea școlară a copiilor. Foarte multă lume consideră că școala e școală, să facă ce trebuie acolo și asta e. Nu mai depinde de mine. Că nu sunt eu profesor.

            Dragii mei, nu este așa. Părintele este universul copilului. Un părinte dezinteresat nu duce decât la un comportament dezinteresat al copilului în raport cu procesul educațional.    

            Părintele trebuie să își susțină non stop copilul, să îl motiveze, să îl ajute acolo unde întâmpină dificultăți, să îl verifice în permanență, să îl ajute să depășească momentele grele și câte și mai câte. Părintele trebuie să fie mereu într-o strânsă legătură cu cadrul didactic, trebuie să se intereseze de copil, să ia măsuri atunci când ceva nu merge bine, părintele este un pion principal în tot acest puzzle.

            Sigur, pe de altă parte, familia nu poate suplini lipsurile din cadrul orelor de la școală. Aud atâtea cazuri în care profesorul se plânge că elevul nu înțelege împărțirea, nu știe să opereze cu puterile și câte și mai câte. Păi, ce ar putea să facă părintele în acest caz? Că poate nici el nu mai știe să opereze cu puterile. Să învețe în locul copilului? Mai mult decât să îl susțină și să îl urmărească, să îl încurajeze…ce poate să facă? Nu poate veni la școală în locul lui, de aceea în aceste cazuri, la noi, la dascăli stă întreaga responsabilitate. Noi trebuie să găsim cheia potrivită pentru a stimula elevii.

            Dragii mei, dacă și elevii, și dascălii și părinții se implică activ în procesul educațional, sunt convins că vom putea crește o nouă generație demnă de o societate educată și modernă. Pentru că avem cu cine lucra. Avem copii deștepți, ageri și care pot schimba lumea în bine, așa cum ne dorim cu toții.

Conținutul acestei rubrici este disponibil si în format audio, pe canalul de YouTube Național FM Romania. Emisiunea este difuzata la radio, in fiecare miercuri si vineri de la ora 12:50 si 18:50.