
Doi bărbaţii care au legătură cu „antrenorul de genii”, acuzaţi ar fi ademenit trei minori cu bani şi alte beneficii pentru a avea relaţii sexuale cu ei, au fost arestaţi pentru 30 de zile. Al treilea a fost plasat sub control judiciar.
Anchetatorii au ajuns la cei trei în urma cercetărilor făcute în dosarul care îl vizează pe Kristof Lajos, supranumit „antrenorul de genii” şi arestat după ce a fost prins când viola un minor. De altfel, la audieri a fost dus şi acesta, pentru a se stabili gradul său de implicare, relatează News.ro.
Joi, poliţiştii anunţau că, în continuarea cercetărilor desfăşurate de poliţişti de la Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în dosarul privind violul asupra unui minor în care este cercetat un bărbat, de 39 de ani, în stare de arest preventiv, au mai fost efectuate activităţi de cercetare şi de urmărire penală, în vederea probării activităţii infracţionale.
„Investigaţiile desfăşurate au condus către alte trei persoane, bănuite de săvârşirea aceleiaşi infracţiunii. În acest context, poliţiştii din cadrul subunităţii s-au sesizat din oficiu. Astfel, astăzi, 26 septembrie 2024, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, dar şi 15 mandate de aducere, fiind identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, telefoane mobile, medii electronice de stocare a datelor, calculatoare”, a arătat sursa citată, precizând că suspecţii au fost duşi la audieri.
„Din datele şi probele administrate până în prezent, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2021 – prezent, trei bărbaţi, unul în vârstă de 24 de ani şi doi, în vârstă de 25 de ani, prin intermediul unor Organizaţii Non-Guvernamentale, înfiinţate de către unul dintre bărbaţi, ar fi ademenit trei minori, care la data comiterii faptelor aveau 13, 16, respectiv 17 ani, care proveneau din familii defavorizate. Din investigaţiile efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în schimbul unor sume de bani, ori prin promiterea altor beneficii educaţionale, cei trei bărbaţi ar fi întreţinut mai multe raporturi intime cu minorii în cauză”, a transmis Poliţia.
De asemenea, la audieri a fost dus şi bărbatul de 39 de ani, aflat în arest preventiv, în vederea probării materialului administrat în cauză, dar şi în vederea stabilirii gradului de implicare pe care acesta îl are.
Întregul material probator a fost administrat de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cercetările sunt continuate, din oficiu, de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol asupra unui minor, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Kristof Lajos, cunoscut pentru că descoperea şi pregătea copiii cu abilităţi speciale, supranumit „antrenorul de genii”, a fost prins în flagrant, în luna iulie, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.
Lajos Kristof era unoscut ca antrenorul de genii pentru copiii abandonaţi. Conform anchetatorilor, el i-a oferit copilului, de-a lungul timpului, sume de bani, bunuri precum haine şi iPhone, s-a apropiat de copil şi l-a determinat să se îndepărteze de familie, inoculându-i treptat ideea că familia este nocivă şi devenind astfel persoana de ataşament pentru minor.
Plângeri anterioare pe numele „antrenorului de genii” au fost clasate de poliție
Așa-zisul „antrenor de genii” Lajos Kristof are doar 8 clase – surse Antena 3 CNN