
Copiii grupei mijlocii din cadrul Grădiniţei cu program prelungit nr. 40 din Ploieşti sunt terorizaţi de către educatoarea de la clasă și abandonați de aceasta, atunci când iese la fumat, povestesc părinţii, conform Observator News.
Potrivit sursei citate, nu de puţine ori cadrul didactic i-a pălmuit pe unii dintre ei, iar pe alţii i-a tras de păr.
În plus, atunci când nu striga cât o ţin puterile la copii, educatoarea îşi ia pauze şi iese afară la fumat, iar directoarea unităţii de învăţământ sau îngrijtoarele sunt nevoite să ii suplinească absenţa.
Revoltaţi, părinţii au înaintat direcţiunii o listă cu semnături pentru a cere Inspectoratului Şcolar din Prahova să rezolve situaţia, document în care au şi precizat situaţiile cu care se confruntă cei mici. Direcţiunea a cerut sprijinul superiorilor care au cerut o cercetare internă.
Rev, păr au în dir o lis cu se pe a ce Ins Şc din Pra să rez situ, doc în care au şi prec site cu cv se con cei mici. Di a ce spr su care au cer o cer int. Rev, păr au în dir o lis cu se pe a ce Ins Şc din Pra să rez situ, doc în care au şi prec site cu cv se con cei mici. Di a ce spr su care au cer o cer int.