David: Este ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc în această formă

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat, în această seară, că 2025 este ultimul an în care examenul de titularizare se desfășoară în formula actuală. David intenționează să schimbe modul în care profesorii devin titulari și își obțin catedrele. 

”Cred că este ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc în această formă. Voi propune în mai o formă care să păstreze toate lucrurile bune pe care le are forma actuală, dar care să aducă și lucruri noi, mai ales să corecteze această situație, în care ani de zile unii profesori sunt nevoiți să dea examenul de titularizare, care nu e simplu, e complicat, e complex. Vom încerca să căutăm soluții la această situație”, a declarar Daniel david, într-o intervenție în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării. 

Ministrul își anunțase anterior ideea de a reforma titularizarea. În luna februarie, în cadrul emisiunii Academia Europa FM, moderată de Marcel Bartic, Daniel David a criticat actualul proces prin care profesorii își ocupă posturile, mulți ajungând să repete concursul național de titularizare din cauza lipsei de posturi.

„Trebuie regândit sistemul de titularizare, astfel încât să păstrăm lucrurile bune care există până acuma. Există și lucruri care nu funcționează bine. Posturi care ar trebui să fie, de fapt, pe nedeterminat și care sunt prezentate ca fiind pe perioadă determinată și îi avem pe acei oameni buni care dau examene peste examene și nu reușesc să ajungă pe perioadă nedeterminată. Este clar că printre politicile din iunie va fi și regândirea sistemului de titularizare, mai ales că în în forma actuală, uitându-mă la practici din diverse țări nu am prea întâlnit acest mecanism”, a spus ministrul Educației și Cercetării.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.