
Educație Privată a obținut, în exclusivitate, adresa oficială prin care este reglementată admiterea în clasa a V-a, la acele școli care organizează examinări pentru acceptarea elevilor în ciclul gimnazial. Adresa a fost deja trimisă către toate inspectoratele școlare din teritoriu.
Adresa respectivă aduce o precizare importantă: Unitățile de învățământ care organizează și desfășoară proba de admitere în clasa a V-a nu pot fi centre de evaluare pentru examenul național de Bacalaureat 2020.
Potrivit documentului semnat de secretarul de stat Luminița Barcari, perioada de susținere a probelor pentru admiterea în clasa a V-a, în vederea realizării noilor formațiuni de studiu pentru anul școlar 2020-2021, este 26-30 iunie 2020.
Probele de admitere în clasa a a V-a se organizează și se desfășcoară cu respectarea și aplicarea normelor igienico-sanitare și de siguranță/securitate, în vigoare, pentru prevenirea și combaretea îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, pentru toți candidații și toate cadrele didactice care participă la acest proces.
Probele de admitere în clasa a V-a se susțin în conformitate cu regulamentul/procedura operațională privind organizarea și desfășurarea probei de admitere în clasa a V-a, elaborate la nivelul unității de învățământ care organizează examinarea elevilor înscriși.
Unitățile de învățământ care organizează și desfășoară proba de admitere în clasa a V-a nu pot fi centre de evaluare pentru examenul național de Bacalaureat 2020.
Vezi adresa emisă de secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, aici:
Adresă admitere în clasa a V-a
CONTEXT
Mai multe școli gimnaziale organizează proceduri de examinare a elevilor, în vederea admiterii acestora în clasa a V-a. O parte dintre ele au anunțat, deja, pe paginile de internet care vor fi condițiile de desfășurare a probelor, iar unele școli au precizat că în materia de examen nu va fi inclusă și elementele din programa școlară aferente semestrului al doilea din acest an școlar.