FePAL: În 2024, Paștele va fi pe 5 mai, de unde rezultă un trimestru de 5 1/2 săptămâni. Când se va preda, consolida și evalua?

FePAL afirmă că, potrivit calculelor sale, al treilea trimestru din anul 2024 va avea doar 5 săptămâni şi jumătate, dat fiind că Paștele va fi pe 5 mai. Federaţia se întreabă când vor fi realizate predarea și evaluarea, dacă trimestrul va conține doar 23 de zile de școală.

Comunicatul FePAL, integral:

Structura propusă de Ministerul Educației pentru anul școlar 2022-2023 este:
📍Trimestrul I – 14 săptămâni, în perioada 5 septembrie – 21 decembrie 2022
📍Trimestrul al II-lea – 12 săptămâni, 9 ianuarie -6 aprilie 2023
📍Trimestrul al III-lea – 8 săptămâni, 19 aprilie – 16 iunie 2023.
Cum va arăta trimestrul III în următorul an școlar 2023-2024:
Paștele va fi în data de 5 mai 2024 de unde rezultă un trimestru de 5 1/2 săptămâni.
Când se va preda, consolida și evalua în 23 de zile de școală?!
Se poate observa că o împărțire în trimestre, în funcție de vacanțe duce de fapt la o structură disproporționată a anului școlar.
În schimb, în semestre, cu încheierea semestrului I în februarie – fix la jumătatea anului școlar, structura anului școlar este una echilibrată și permite stabilitea acelorași vacanțe fără să afecteze etapele procesului educațional.
Ministerul Educației trebuie să analizeze și impactul pe termen mediu și lung când propune astfel de modificări.
Evaluările standardizate nu schimbă faptul că trebuie să existe timpul necesar respectării etapelor procesului educațional, predarea și consolidarea fiind esențiale pentru o evaluare corectă.
Nu în ultimul rând, structura anului școlar trebuie să fie predictibilă și nu subiectul principal al singurei intervenții care are loc an de an. Dacă Ministerul Educației merge mai departe cu această formă fără fond, anul viitor, pe vremea aceasta vom dezbate: “ce facem în 2024 cu trimestrul III de doar 5 săptămâni?”. Alte modificări, zero predictibilitate și același sistem de educație ineficient.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.