
Dorin Ștefan Adam arhitect
Dintre miile de oameni care au participat ca spectatori la FITS 2023, puțini au fost cei care nu s-au oprit în Piața Mare din Sibiu pentru a se privi în oglinda uriașă instalată acolo. Reflexia nu-i înfățișa doar pe ei, ci îi integra într-un mod special în peisajul din jur, aducându-i împreună cu ceilalți trecători din Piață, cu arhitectura minunată din centru orașului, dar și cu vibrațiile festivalului.
Atracția dintre public și oglindă a fost irezistibilă, motiv pentru care instalația a devenit imediat omniprezentă în imaginile postate în social media de participanții la FITS.
Instalația Mirror Your Community, prezentată de UniCredit Bank la #FITS30 în Piața Mare, a fost creată de arhitectul Dorin Ștefan Adam, împreună cu biroul Mânadelucru.
Într-un interviu acordat Educație Privată, arhitectul Dorin Ștefan Adam a vorbit despre sensurile acestei creații, dar și despre relația firească și complementară dintre FITS și arhitectură.
Credit foto: Dorin Ștefan Adam
Oglinda este ca să ne privim pe noi sau să îi privim pe ceilalți?
Oglinda e să nu te mulțumești cu ce vezi în ea, oglinda e să te bucuri de tine cel care se privește, dar care își acordă timp să nu privească doar suprafața formei atractive, oglinda e să înțelegem că avem valoare doar împreună dar că fiecare cu el însuși contribuie la binele comun și că schimbările sunt în interdependențe. Oglinda e conștientizarea bunul comun, a patrimoniului moștenit, a unui oraș în care au coexistat atâtea și atâtea culturi și generații, conștientizarea unui timp, că nu doar prezentul contează și că prezentul are valoare prin moștenirea lui. Moștenirea înseamnă urme construite, dar și memorie individuală. Oglinda înseamnă încredere unii în alții, înseamnă și exacerbarea eului exprimat în selfie-uri dar și răgazul de a nu scoate telefonul să te fotografiezi atunci când te vezi.
Credit foto: Dorin Ștefan Adam/ FITS 2023
Ce vede FITS când se uită în oglindă?
Își vede orașul și oamenii pe care i-a adus împreună. Cred că e o mare responsabilitate ca cineva să vadă ceea ce a făcut. Uneori când vezi ce ai făcut te poți lua cu mâinile de cap, alteori poți privi cu atât de multă bucurie încât de emoție iți dau lacrimile. Cred că FITS ar avea această privire plină de bucurie când vede Piața Mare plină de oameni veniți la spectacole și de diversitatea oamenilor care se bucură împreună de același act artistic. Cred că FITS ar fi fericit să vadă și oamenii care doar trec prin piață ca să meargă la o terasă cu cafea bună dar care se opresc uimiți privind cum orașul se transformă în preajma culturii, cum cultura e atât de vie.
În epoca filtrelor de Instagram, de ce ar trebui să insistăm să folosim oglinda?
Nu cred ca e cu “trebuie”. Cred că unui om dacă îi spui “nu călca iarba” el fix asta face, cred că dacă îi spui “fotografiatul interzis” el nu te ascultă iar dacă îi spui “fă-ți o poză” el își face zece poze și le și share-uiește fără să îi spui. Tot ceea ce e “trebuie” sau “nu trebuie” e negat. Pentru mine instalația oglindă făcută pentru UniCredit a fost și un experiment să văd dacă oamenii o vor folosi la fel de intens cum își folosesc zilnic imaginea în share-uirea cu ceilalți, în online-ul noii realități, în lumea creată cu sincronul realității palpabile.
Credit foto: Dorin Ștefan Adam/FITS 2023
Care este relația dintre arhitectură și teatru, la FITS?
FITS nu are cele mai bune spații indoor pentru spectacole. De mulți ani caută să își construiască noul teatru. Sperăm să se întâmple cât mai curând. În acest sens al dezbaterilor despre arhitectura și teatru, Therme Forum a invitat arhitecți foarte importanți care au vorbit despre arhitectura sălilor de spectacole. Cred ca FITS celebrează arhitectura aducând spectacolele în spațiul public, făcând din fațadele clădirilor o mare scenă sau un mare fundal pentru locurile întâlnirilor oamenilor. Clădirile nu mai sunt doar ale listelor de patrimoniu ci sunt un patrimoniu viu prin oamenii orașului.
”Lumea actuală e o lume care pretinde să îți dea miracol la fiecare știre sau colț de stradă.” Este ceea ce spuneați într-un interviu acordat blogului FITS. Există, totuși, un miracol real în acest festival? Care este el?
Eu ca arhitect lucrez cu foarte mulți oameni diverși și care fiecare știe să facă lucruri foarte diferite. Echipa biroului de arhitectură Mânadelucru ( www.manadelucru.ro ) nu este numeroasă, dar ea are capacitatea să facă proiecte foarte diferite. Cred că miracolul festivalului este președintele lui, domnul Constantin Chiriac și echipa TNRS. E incredibil cum cu o echipă atât de mică poți convinge și să dai accesul la cultura de cea mai înaltă calitate, să simți că nu ești un provincial și că ai parte de spectacolele cele mai bune care se joacă pe marile scene ale lumii. La FITS ai șansa să te întâlnești îndeaproape cu monștri sacri pe care îi vezi pe scenă și să nu fii doar un privitor din sală.
Credit foto: Dorin Ștefan Adam/FITS 2023
Dorin Ștefan Adam arhitect Dorin Ștefan Adam arhitect