Florian Lixandru: Noile planuri-cadru vor genera o serie întreagă de dispute

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației și candidat PSD în alegerile parlamentare, a declarat, la o emisiune electorală, că noile planuri-cadru vor genera o serie întreagă de dispute și de nemulțumiri, atunci când vor fi prezentate.

”Planurile-cadru vor genera o serie întreagă de dispute, de nemulțumiri pentru unii, poate satisfacții pentru alții, pentru că înseamnă o schimbare și orice schimbare generează întotdeauna un conflict, cu ghilimelele de rigoare”, a declarat Lixandru, în emisiunea citată

”De foarte mult timp, Ministerul Educației ar fi trebuit să iasă cu noile planuri-cadru pentru liceu, iar după ce aceste planuri-cadru vor fi aprobate, vom continua cu elaborarea programelor. Planurile-cadru vor conține practic aceleași discipline, că nu schimbăm denumirea disciplinelor, însă conținutul, programa școlară pentru fiecare disciplină în parte trebuie revizuite și adaptate noilor tendințe, noilor tehnologii, progresului tehnologic, pentru că sunt factori care determină schimbări”, a mai spus Lixandru.

Secretarul de stat a afirmat că, din punctul său de vedere, programele școlare sunt foarte încărcate.

”Așa s-a stabilit inclusiv prin noua lege a învățământului preuniversitar, este nevoie de revizuirea programelor școlare la toate nivelurile. Atât la nivel primar, gimnazial, dar mai ales la nivel liceal. Dar acest lucru, la nivel de liceu, nu se poate face la acest moment, până nu definitivăm problema planurilor-cadru pentru liceu”, a explicat Lixandru,

”După ce vom avea planurile-cadru aprobate, urmează etapa de revizuire a calificărilor și de introducere de noi calificări, pentru că vorbim de meserii noi apărute, și pentru aceste meserii noi nu avem la acest moment calificare și standarde de pregătire profesională, cum ar fi tehnicieni în zona panourilor fotovoltaice”, a adăugat secretarul de stat.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.