
Franța va închide școlile, grădinițele și creșele timp de trei săptămâni din cauza valului 3 de Covid-19, a anunțat, în această seară, președintele Emmanuel Macron.
Țara va intra timp de o lună la carantină națională.
Elevii vor trece începând din săptămâna următoare la cursuri online, apoi vor avea două săptămâni de vacanță. Vacanța nu era una programată la nivel național. însă ea va fi introdusă în toate cele trei zone administrative.
Părinții care trebuie să aibă grijă de copii și nu vor putea lucra în regim de telemuncă vor avea dreptul la șomaj parțial, a precizat Macron.
Alte măsuri anunțate de președintele Franței:
Programul inițial al școlilor din Franța:
“Siguranță, echilibru, responsabilitate: acestea sunt cele trei principii care ne-au determinat, la sfârșitul lunii ianuarie, să favorizăm consolidarea acestei strategii de testare. Ne-a salvat săptămâni prețioase. În ultimele săptămâni, însă, ne confruntăm cu o nouă situație, o cursă de viteză”, a declarat Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron a recunoscut miercuri că “a făcut greșeli” în gestionarea crizei de sănătate. “În fiecare etapă a acestei epidemii, am putea să ne spunem că am fi putut face mai bine, că am făcut greșeli. Toate acestea sunt adevărate. Dar știu un lucru: am învățat și ne-am îmbunătățit de fiecare dată”, a spus Macron.
Emmanuel Macron a recunoscut miercuri că “a făcut greșeli” în gestionarea crizei de sănătate. “În fiecare etapă a acestei epidemii, am putea să ne spunem că am fi putut face mai bine, că am făcut greșeli. Toate acestea sunt adevărate. Dar știu un lucru: am învățat și ne-am îmbunătățit de fiecare dată”, a spus Macron. închide școlile