FSLI: Profesorii sunt nemulțumiți că ”ar urma să facă” testarea noninvazivă a elevilor

Șeful FSLI, Simion Hăncescu, transmite, pe pagina de Facebook a organizației sindicale, că i-a comunicat secretarului de stat Sorin Ion nemulțumirea profesorilor față de ideea că aceștia ”ar urma să facă” testarea noninvazivă a elevilor.

De precizat că, până în acest moment, procedura de testare nu a fost comunicată. 

Ce spune șeful FSLI:

Bună ziua stimați colegi.
Astăzi am avut o discuție cu domnul Sorin Ion-Secretar de Stat la Ministerul Educației.
I-am adus în atenție, cu rugămintea de a transmite domnului ministru, următoarele:

🔴 Nemulțumirea cadrelor didactice, in urma deciziei luate ca procentul cadrelor didactice vaccinate să fie criteriu pentru care școala să se facă fața în fața sau online.

✅ Realitatea ne demonstrează că măsura este greșită, atât timp cât acolo unde rata de infectare este mare, în general în mediul urban, elevii vin la școală pentru că procentul cadrelor didactice care s-au vaccinat este peste 60%, iar în mediul rural, unde gradul de infectare este scăzut, dar procentul cadrelor didactice vaccinate este sub 60%, școala se face online, nefiind îndeplinite condițiile acestui tip de învățare, din cauza faptului ca elevilor le lipsesc echipamentele necesare.
În aceste condiții, am solicitat să se renunțe la această măsură!

🔴 Am solicitat ca să se intervină cu fermitate in ceea ce privește plata orelor remediale, atâta timp cât în cele mai multe județe nu s-au plătit aceste ore pentru lunile aprilie și mai.

🔴 Am atras atenția că oamenii care au efectuat aceste ore nu au nicio vină că directorii și cei de la inspectoratele școlare, care au obligația întocmirii documentelor necesare, nu-și fac datoria.

🔴 Am adus la cunoștință și nemulțumirea membrilor de sindicat generată de informația apărută in spațiul public că ar urma ca personalul didactic de predare să facă acea testare noninvazivă elevilor.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.