
Gabi Bartic, CEO Brio, afirmă că rezultatele testării inițiale a elevilor de clasa a IX-a din licee ROSE arată că, în gimnaziu, copiii sunt dirijați să învețe strict pe tipicul problemelor și subiectelor de Evaluare Națională.
Testarea inițială a elevilor de clasa a IX-a, desfășurată de Ministerul Educației în parteneriat cu Brio, dezvăluie rezultate alarmante:
În cadrul emisiunii EuroEducația, difuzată de Euronews România, Gabi Bartic a prezentat metodologia studiului, dar și relevanța rezultatelor.
”Am testat o generație care a avut anii cei mai grei de gimnaziu în pandemie. Rostul acestei testări a fost să vedem care au fost pierderile ca urmare a pandemiei și, mai mult decât atât, cât de mult sunt istoric în spate. Pentru că noi știm că faptul că nu știu materia de clasa a opta se sprijină pe faptul că nu stăpânesc îndeajuns materia de clasa a șaptea, și apoi pe cea de clasa a șasea, și apoi pe cea de clasa a cincea.
Metodologia pe care am folosit-o noi a fost așa: am testat toți copiii de clasa a opta, participanți în acest proiect. Aș vrea să menționez faptul că liceele ROSE, deci liceele prezente în acest program, nu sunt neapărat cele mai bune licee, dar nici cele mai slabe. Sunt licee să spunem de la mediu spre jos. Însă copiii aceia au trecut prin Evaluarea Națională
Am testat copiii de clasa a noua la toată materia de clasa a opta. Pentru toți copiii care nu au obținut 60 de puncte pe o scară de 1 la 100, ne-am dus în spate la clasa a șaptea. Și din nou, pentru toți copiii care nu au obținut peste 60 de puncte ne-am dus în spate la clasa a șasea și, tot așa, până la clasa a cincea”, a replicat Gabi Bartic.
”Surpriza noastră a fost că a trebuit să ajungem cu atât de mulți copii în testarea de clasa a cincea La matematică știam că vom ajunge acolo, dar surpriza a fost că și la română am ajuns cu foarte mulți copii. la testarea de clasa a cincea.
Ce vreau eu să spun e așa: învățăm foarte mult pentru test și testul este Evaluarea Națională. Învățăm pe tipicul Evaluării Naționale și nimic altceva. Învățăm doar conținuturile care ne trebuie la Evaluare, omițând faptul că în liceu ne trebuie toate și în viață ne trebuie din nou toate sau mai toate.
Rezultatele studiului, rezultatele acestei testări de o amplitudine foarte mare, este mai mult de jumătate dintr-o cohortă, spun asta: spun că învățăm doar pe tipicul problemelor, dresăm copiii pe tipicul problemelor de la Evaluarea Națională și atât. Copiii au o problemă majoră, de exemplu, la triunghi, care este de clasa a șasea. Majoritatea copiilor au o vulnerabilitate mare la triunghi, ceea ce îmi spune foarte multe. Îmi spune: stăm prea puțin pe conținutul ăsta, pe competențele legate de conținuturile astea, aprofundăm foarte puțin, galopăm mult prin materie”, a adăugat CEO Brio, în cadrul emisiunii citate.