Închide
Anca Simon este unul dintre managerii programului de împădurire al Viitor Plus, Adoptă un Copac, și a ales să lucreze într-un ONG după o experiență de aproape 20 de ani ca antreprenor. De la afacerea cu flori la plantarea arborilor în zonele deșertificate ale României și pe terenuri degradate din sudul țării, Anca a învățat o lecție valoroasă: cu echipa potrivită, muți munții din loc.
Anul acesa, Anca, alături de echipa ei din ONG, a plantat arborele cu numărul 2 milioane. Acum, printre lucrări de prașilă și prezentări către sponsori, Anca pregătește terenul pentru arborele cu numărul 3 milioane, un efort continuu de a ridica bariere vii în fața nisipului care deșertifică sudul României.
De ce ai renunțat la antreprenoriat pentru „Adoptă un copac” ?
Anca Simon: De ce ? Pentru că, paradoxal, era mai simplu. Antreprenoriatul, în forma pe care o trăiam eu, era un soloprenoriat : eram singură, luam toate deciziile de una singură, fără o echipă cu care să mă consult. Într-un moment dat, am simțit că nu mai vreau aceasă manieră de lucru. Voiam să fiu din nou parte dintr-o echipă, să fiu printre oameni, să contribui la ceva mai mare decât mine.
Și mai e ceva: mereu m-au atras lucrurile cu sens. Chiar și atunci când aveam afacerea de livrare de flori pentru românii din diaspora, simțeam că fac ceva valoros. Când oamenii mă sunau și îmi spuneau cât de mult i-a bucurat un buchet de flori ajuns la cei dragi din țară, simțeam că fac ceva care contează.
Povestește-mi experiența ta de antreprenoriat, în câteva cuvinte !
Anca Simon: Am început în zona de evenimente și florării, organizam evenimente corporate și private, creasem o linie de decorațiuni florale și ne ocupam și de livrări. După criza din 2008-2009, am trecut în online. M-am concentrat pe ceva ce am observat că funcționa: livrări de flori din diaspora către România. Aveam o rețea internă de parteneri și una externă de furnizori și clienți, un model cunoscut în străinătate. În plus, reprezentam România pentru câteva lanțuri internaționale de florării online.
Ce am învățat din perioada aceea? Atunci am înțeles cât de mult contează tenacitatea. Antreprenoriatul seamănă neașteptat de mult cu viața în ONG-uri: ai puține resurse, dar trebuie să faci lucrurile să funcționeze. E nevoie de multă creativitate, adaptabilitate și, mai ales, perseverență. Antreprenoriatul, ca și cauza dintr-un ONG, e ca un alt copil : îl crești cu eforturi constante, cu greșeli, cu ridicări și reinventări continue.
Ce ți-a dat și ce ți-a luat antreprenoriatul ?
Anca Simon: Pentru mine, munca nu a fost niciodată doar un „job”. Proiectele în care mă implic fac parte din mine, din cine sunt. Așadar, nu simt că munca mi-a luat ceva, pentru că dimpotrivă îmi aduce sens, îmi dă un scop. Poate doar mi-a luat din timpul personal, dar nici asta nu e cert, pentru că simțeam că lucrurile se compenseaza cumva organic.
Ce ai adus din antreprenoriat în ONG ?
Anca Simon: Lucrând într-un ONG, într-un sistem în care nu mai sunt eu „căpitanul”, am descoperit resurse și abilități pe care nu știam că le am. Pentru că nu mai e „personal”, pot vedea mai clar lucrurile. Am învățat să sistematizez, să simplific, să optimizez, să gândesc în termeni de eficiență. Să caut soluții simple, dar eficiente și să folosesc tot ce avem la dispoziție cu maximum de randament.
Cum arată un vârf de sezon la „Adoptă un copac” ?
Anca Simon: În sezon, zilele sunt intense – 10-12 ore de muncă, treziți de la 5.00 dimineața și activi până la 10.00 seara, timp de o lună și jumătate primăvara (martie-aprilie) și iarna (noiembrie-decembrie). Avem ședințe de echipă, planificăm plantările, facem vizite pe teren, testăm și verificăm solurile, consistența lor și compoziția chimică și nutritivă, pregătim tot ce trebuie pentru plantare. Facem hărți de acces și scheme logistice. Când ești în câmp, nimic nu e la voia întâmplării: trebuie să știi unde sunt zonele de plantare, trebuie desenate corect rândurile de plantare, pentru ca puieții să nu fie tăiați la prima prașilă, unde este zona de masă, de odihnă sau toaletele. Toate acestea au nevoie de o planificare riguroasă.
Terenurile nu le alegem noi, ci le căutăm. Mergem în primării rurale sau mic-urbane, căutăm terenurile degradate, pentru grija cărora nu există buget local, dar potrivite pentru împădurire. semnăm parteneriate pentru 10 ani și ne asumăm plantarea și mentenanța. Practic, ne asigurăm că totul prinde rădăcini, la propriu și la figurat.
Unde e sensul muncii voastre ?
Anca Simon: Pentru mine, sensul stă în faptul că aici, în natură, nu există luptă pentru supremație. Natura își vede de treabă, nu vrea control, nu vrea dominație. Noi, oamenii, am uitat de asta și am transformat totul într-o goană după resurse și putere. În vreme ce natura are procese care durează mii de ani. Cred că rolul nostru e să ajutăm puțin și apoi să ne dăm la o parte.
Care este legătura dintre educație și plantare?
Anca Simon: Educația de mediu nu e doar despre școală, ci este despre conștientizare. Nu ne mai permitem să nu știm, să nu înțelegem, să ne prefacem că nu vedem. Tot ce facem acum are impact în următoarele sute de ani. Arborii plantați azi vor trăi poate 500 de ani. Educația trebuie să ne învețe cum să trăim cu natura, nu împotriva ei. Poate nu avem încă un sistem clar, un curriculum dedicat în școli, dar simt că acolo vom ajunge foarte curând.
Ce le-ai spune celor care neagă schimbările climatice?
Anca Simon: Le-aș spune atât : dacă alegi să ignori ceva pentru că îți este teamă sau pentru că nu ai soluții, nu înseamnă că acel lucru nu există. Le-aș spune să-și verifice credințele, nevoile, prioritățile. Trăim într-o societate ultra-confortabilă și totuși ne plângem necontenit. Poate am uitat să ne raportăm firesc la realitate.
Pentru mine, fiecare ieșire pe teren este o întoarcere la simplitate. Mă raportez corect la măreția naturii și sunt recunoscătoare. Știu că sunt parte dintr-un tot mai mare decât mine. Și poate că asta e cel mai mare sens pe care îl putem avea.
