Ioan Aurel Pop: „Mircea Cărtărescu va fi primit în Academia Română”

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români, ar putea deveni membru al Academiei Române, după ce i-a lipsit un singur vot pentru a atinge pragul necesar de 74 de voturi. Ioan Aurel Pop a declarat la Radio România Cultural că este convins că va mai avea loc un vot care va duce la primirea sa printre membrii instituției pe care o conduce.

Pentru a deveni membru titular, un candidat are nevoie de două treimi din voturile exprimate. Mircea Cărtărescu a obținut 73 din cele 74 necesare, ratând admiterea la limită.

„Dacă 73 de membri ai Academiei Române l-au votat, înseamnă că opinia majorității este pentru primirea domniei sale. Însă regula impune două treimi, iar el a obținut doar 73 de voturi din cele 74 necesare… așa a vrut soarta, ăsta a fost destinul”, a explicat Ioan Aurel Pop.

Decizia a fost însă marcată de dezbateri aprinse, generate de un mesaj critic din partea lui Valeriu Matei, membru de onoare al Academiei Române, care a acuzat influențe externe asupra votului.

„E opinia domniei sale și noi o ascultăm și suntem într-o țară liberă, e liber să și-o exprime. Dar Academia Română nu e atacată de niciun fel de grupare. Academia Română e o instituție serioasă care există din anul 1866 și are puterea ei de discernământ”, a răspuns Ioan Aurel Pop.

Într-o scrisoare adresată Rodicăi Zafiu, președinta Secției de Filologie și Literatură, scriitorul Nicolae Breban consideră că textul lui Valeriu Matei este „unul de o înaltă probitate umană și intelectuală, perfect informat în legătură cu întreaga așa-zisa operă a dlui Cărtărescu”. „Dvs credeți că aceste abjecții și expresii cărtăresciene sunt de nivelul Academiei Române? Credeți că un scriitor ca dl M. Cărtărescu, care atacă România, valorile ei de vârf, identitatea națională, trecutul, tradiția și marile nume ale națiunii române își are locul în Academia Română?” – întreabă, retoric, academicianul Nicolae Breban.

Ioan Aurel Pop afirmă că astfel de opinii nu influențează procedura democratică a Academiei și a accentuat faptul că specialiștii din domeniu sunt cei mai în măsură să aprecieze opera unui scriitor. Secția de Filologie și Literatură a Academiei l-a votat în unanimitate pe Mircea Cărtărescu.

„Cei care pot aprecia la adevărata valoare o creație literară sunt membrii secției de filologie și literatură”, a subliniat Ioan Aurel Pop.

Ioan Aurel Pop s-a arătat optimist că scriitorul va deveni în curând membru al Academiei Române: „Va mai urma un vot, sunt convins, și Mircea Cărtărescu va fi primit în Academia Română”.

Facultatea de Litere din UB protestează față de decizia Academiei Române în cazul Cărtărescu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.