ISJ Gorj a sesizat Poliția în cazul școlii unde directorii s-au îmbolnăvit subit când au aflat că urmează un control

Photo 172513562 © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Echipa de inspectori de la ISJ Gorj a sesizat Poliția în cazul liceului din Turburea, ai cărui directori s-au îmbolnăvit subit după ce au aflat că urmează un control.

Potrivit publicației GorjOnline, Inspectoratul a demarat o acțiune de control la liceul din Turburea, acolo unde cei doi directori, soț și soție, au intrat în concediu medical imediat cum au auzit că urmează să fie verificați.

„Prin planul unic de îndrumare și control, aprobat de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, este programată, în perioada 20-29 noiembrie 2023, o inspecție școlară generală la Liceul Tehnologic Turburea. Echipa de inspectori școlari, care s-a deplasat pentru a începe controlul programat, a constatat că persoana desemnată de către domnul director al Liceului Tehnologic Turburea, Sgaibă Liviu, pentru a prelua atribuțiile de director pe perioada incapacității temporare de muncă, nu poate să-și exercite aceste atribuții delegate, deoarece nu are acces la vreun document de proiectare a activității. Mai mult, la emiterea deciziei, directorul Liceului Tehnologic Turburea, Sgaibă Liviu, nu a trimis în trezorerie specimen de semnătură a persoanei delegate să preia atribuțiile funcției de director, fapt ce a condus la repercusiuni privind nerespectarea termenelor de plată a salariilor, a burselor elevilor și a utilităților. În prima zi de control, s-a constatat că domnul director solicitase adeverință de angajat în data de 3 noiembrie 2023 (vineri), deși – curios – concediul medical a început în data de 6 noiembrie 2023 (luni).

Cu privire la aceste nereguli identificate în cadrul Liceului Tehnologic Turburea, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a sesizat instituțiile abilitate ale statului român“, se arată într-un comunicat de presă al ISJ Gorj. Au fost sesizate Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, respectiv Poliția Turburea.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.