ISJ Ilfov: Liceele să nu comande manualul ”Istoria evreilor: Holocaustul” pentru anul școlar următor

ISJ Ilfov le transmite liceele din județ să nu comande manualul ”Istoria Evreilor: Holocaustul” pentru anul școlar 2025-2026.

Potrivit unei adrese transmisă de instituție către unitățile de învățământ liceal din județ, comenzile de manuale școlare pentru anul școlar următor se vor face astfel:

a) Pentru clasele a noua și a zecea, în proporție de maximum 15% din totalul elevilor înscriși

b) Pentru clasele a unsprezecea și a douăsprezecea, în proporție de maximum 10% din totalul elevilor înscriși

c) Nu se va comanda manualul ”Istoria evreilor: Holocaustul” pentru clasele a unsprezecea și a douăsprezecea

Adresa ISJ Ilfov poate fi accesată, integral, aici:  Aigurarea manualelor scolare 2025-2026

Mesajul vine în contextul discuților despre noile planuri-cadru pentru liceu. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a indicat faptul că dorește o reconfigurare a modului în care istoria va fi predată la liceu. În documentele publice ale MEC cu privire la planurile-cadru, se precizează faptul că  disciplinele ”Istoria evreilor. Holocaustul” și ”Istoria comunismului din România” sunt incluse prin lege și trebuie respectate în proiectele curriculare.

Materia ”Istoria evreilor: Holocaustul” are în acest moment statutul de disciplină obligatorie pentru clasele a XI-a sau a XII-a, în funcție de profil, conform unei legi care a fost votată în Parlament și promulgată de Președintele României.

Actul normativ stipulează că această disciplină şcolară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul şcolar 2023-2024.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.