
Deca Lixandru
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, miercuri, în şedinţa coaliţiei de guvernare, că îi va schimba atribuţiile secretarului de stat Florin Lixandru, potrivit unor surse liberale, citate de AGERPRES.
„Ministrul Ligia Deca a spus despre Florin Lixandru că îi schimbă atribuţiile şi va avea o discuţie ca, de acum înainte, echipa ministerială să aibă acelaşi mesaj, cel agreat în coaliţie”, au precizat sursele citate.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat luni la Parlament, că îi va cere explicații ministrul Educației, în legătură cu retragerea atribuţiilor secretarului de stat.
”Vom vedea explicaţiile doamnei ministru. Cum e normal, o să explice în interior”, a spus liderul PSD, citat de News.ro.
”Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că domnul Lixandru a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ( legile educaţiei, nr) ne aflăm în faţa unui fenomen, părarea mea, eu credeam că e uitat, arată a ceva, eu am trăit înainte de ’89 şi am trait cam ce vârstă aveţi dumneavoastră”, a adăugat Ciolacu.
Florin Lixandru a acuzat-o, astăzi, pe Deca de faptul că i-a retras atribuțiile pentru delict de opinie, după ce acesta criticase forma actuală a proiectelor de Lege a educației.
Ordinul de ministru prin care ministrul i-a retras atribuțiile delegate lui Lixandru a fost publicat, în premieră, de G4Media.