
Ministerul Educației propune ca 450 de școli să fie incluse în programul-pilot de suport alimentar de anul acesta.
Proiectul de Hotărâre de Guvern care include lista unităților de învățământ propuse pentru acest program a fost publicat în dezbatere de Ministerul Educației.
Lista este disponibilă, integral, aici:
Anexa_Proiect_HG_Lista_masa_calda_2023
Nota de fundamentare a proiectului prevede că acest program se va desfășura ca urmare a:
– situației existente la nivelul sistemului educațional preuniversitar, în care un număr mare de elevi se află în risc de eșec școlar sau abandonează/părăsesc timpuriu școala, frecventarea școlii fiind direct influențată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile (distanțe mari și/sau trasee dificile de la domiciliu la unitatea de învățământ, lipsa mesei de prânz), neputând, astfel, participa la activităţile educaţionale curriculare sau extracurriculare, date care reies şi din comunicările Eurostat privind rata de părăsire timpurie a şcolii, aceasta având pentru România o valoare de 18,1% în anul 2017, 16,4% în anul 2018, 15,3% în anul 2019, 15,6% în anul 2020 și 15.3% în 2021,
– faptului că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio – economic al familiilor din care provin majoritatea copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs,
– necesităţii evaluării corespunzătoare a impactului Programului – pilot de acordare a unui supor alimentar pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, implementat în anii şcolari 2016-2017 și 2017-2018, în anul 2019, în anul 2020, respectiv în anul 2021, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2016, aprobată prin Legea nr. 92/2017, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2017, aprobată cu modificări prin Legea nr. 107/2018, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018, aprobată prin Legea nr. 201/2019, precum și Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2020, aprobată prin Legea nr. 26/2021, precum și Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2021, aprobată prin Legea nr. 306/2021, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2022, cu modificările și completările ulterioare, pentru care se impune, continuarea pilotării acestuia cel puțin un ciclu de învățământ,
– condițiilor socio-economice care impietează asupra capacității multor familii de a susține școlarizarea sau participarea copiilor lor la întregul program zilnic de activități școlare, inclusiv la cele extracurriculare, condiții care impun implementarea cu celeritate a unor măsuri de sprijin,
– propunerilor de continuare a programului-pilot în 450 de unități de învățământ preuniversitar, justificate de rezultatele obținute în ceea ce privește aportul programului la crearea motivării pentru învățare și asigurării igienei muncii intelectuale la vârste școlare diferite și în contexte de învățare diferite (95% dintre beneficiari considerând calitatea serviciilor ca fiind excelente), precum și o îmbunătățire considerabilă a frecvenței elevilor la cursuri, față de anii precedenți (de exemplu: rata abandonului școlar a scăzut de la 6,1%, cât era în anul şcolar 2016-2017, la 1,3% la finele anului şcolar 2017-2018), creșterea siguranței elevilor și consolidarea relației familie-școală,