Mihnea Costoiu, rectorul UPB: ”Avem un sistem bun educaţional, pe care trebuie să îl protejăm”

sursă foto: huff.ro

România are un sistem educaţional bun, care trebuie protejat şi promovat, a declarat, marţi, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, cu prilejul prezentării de către ISMB a Raportului privind starea învăţământului bucureştean pentru anul şcolar 2018 – 2019.

„Eu sunt din categoria celor care nu blamează acest sistem, nu pentru că face parte din acest sistem. (…) Acest sistem nu este perfect, fără doar şi poate, dar nu este nici de blamat, nici pe departe a fi blamat aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des. (…) Spaţiul public este ocupat de cu totul şi cu totul alte informaţii despre şcoală şi mai puţin despre lucrurile bune care se întâmplă în şcoală şi care sunt covârşitoare. (…) Avem un sistem bun educaţional, pe care trebuie să îl protejăm şi să îl promovăm”, a afirmat Costoiu, citat de AGERPRES.

Cine este Mihnea Costoiu

Mihnea Costoiu este absolvent al Universității Politehnica din București, specializarea inginerie economică. În perioada 2002-2003 a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, iar în anul 2011 a absolvit cursurile de managementul organizațiilor din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

În perioada 2005-2012 a preluat conducerea Universității Politehnica din București în funcția de director general. În anul 2012, respectiv 2016, a fost ales rector al universității.

Din anul 2004 este desemnat manager de proiect în cadrul Unității de Management al Proiectelor pentru Reabilitarea Infrastructurii Școlare, proiect implementat de către Ministerul Educației și Cercetării și co-finanțat de World Bank. În anul 2009, a preluat portofoliul de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

Între 2012 și 2014 a ocupat poziția de Ministru Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică din cadrul Ministerului Educației Naționale.

În anul 2012 este ales senator PSD în Parlamentul României, iar în anul 2016 este reales senator și membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, respectiv membru al Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Senatului. La finalul mandatului, în anul 2015, și-a reluat activitatea ca rector al Universității Politehnica din București.

La data de 10 octombrie 2017, DNA a pus în mișcare acțiunea penală față de Mihnea Cosmin Costoiu sub acuzația de abuz în serviciu, la momentul faptelor el deținând funcția de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale.

Mihnea Costoiu este suspectat că ar fi semnat prelungirea unui contract de locațiune prin încălcarea legii, rezultând păgubirea statului român cu peste 90 milioane euro.

Joi, 7 decembrie 2017, Costoiu si fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasați sub control judiciar de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de închiriere prin care Baza sportivă și de agrement pentru copii „Cutezătorii” din București fusese dată în folosință Fundației „Dinu Pescariu”.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.