
Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, a povestit despre experiența sa de consultant al UiPath, prima companie cu origini românești listată la Bursa din New York. Cele două lucruri pe care Teleman spune că și le amintește cel mai bine sunt ”dezinvoltura necorporatistă și Prosecco la frigider”.
Ce a povestit Ciprian Teleman:
UiPath, prima companie românească „unicorn”, a reușit să vândă acțiuni peste intervalul de preţ ţintit cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO) derulată la Bursa de la New York, strângând 1,34 de miliarde de dolari, scrie Reuters, citată de Agerpres.
CompaniaIT a precizat că a vândut 23,89 milioane de acțiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune. În urma acestui IPO, UiPath este evaluat la 29 de miliarde de dolari.
Acţiunile UiPath sunt programate să intre miercuri la tranzacţionare la New York Stock Exchange sub simbolul „PATH”.
UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.