
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, azi, că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 66 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, printre care se află şi o fetiţă de un an.
GCS precizează că fetiţa era din judeţul Mureş și prezenta comorbidităţi.
Un număr de 1.149 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 20.000 de teste, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Până joi, pe teritoriul României, au fost înregistrate 1.781.957 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.366 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.
În intervalul 01.12.2021 (10:00) – 02.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 66 de decese (33 bărbați și 33 femei), din care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu și Timiș.
Din totalul de 66 de pacienți decedați, 56 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 de ani. 9 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
În ultimele 24 de ore au fost 1.141 de cazuri noi de COVID-19. Alte 89 de decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt 1.121 de pacienți. Un singur județ mai este în scenariul roșu.
fetiță de un an