O mașină, condusă de un șofer drogat, a intrat într-un grup de 8 tineri pe litoral. Două victime au decedat pe loc

foto: Viața Dobrogei

Accident grav, sâmbătă dimineața pe litoral, provocat de un șofer în vârstă de 19 ani. Doi tineri au murit pe loc, după ce mașina condusă de acesta a intrat într-un grup de opt pietoni, în localitatea 2 Mai. Bărbatul ar fi consumat trei tipuri de droguri.

Accidentul a avut loc în jurul orei 05:30 în localitatea 2 Mai, pe drumul care leagă Mangalia de Vama Veche. Un autoturism a intrat în plin într-un grup format din opt persoane, potrivit Digi24.

În urma impactului, au decedat pe loc doi tineri, un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani, pietoni. De asemenea, alți trei tineri, doi băieți și o fată, de 19 și 20 de ani, au fost transportați cu diverse traumatisme la Spitalul din Mangalia.

Alți trei tineri, care nu au fost răniți, au refuzat trasportul la o unitate medicală. La locul accidentului au intervenit 2 echipaje EPA SMURD și 3 echipaje B2 SAJ, potrivit Digi24.

Șoferul a fugit de la locul faptei, fiind prins la scurt timp în staţiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.