fbpx

O medalie de aur și cinci de argint pentru echipa României, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Echipa României a obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori – JBMO, desfășurată în Antalya, Turcia!

Potrivit unui anunț făcut de Ligia Deca, ministra Educației, România a fost reprezentată de:
🥇Tudor Chelaru, clasa a VII-a, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași, medalie de aur
🥈David Mathe, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Dacia”, Târgu Mureș, medalie de argint
🥈Cezar-Luca Mironov, clasa a IX-a, Liceul Internațional de Informatică, București, medalie de argint
🥈Ilinca-Rucsandra Radu, clasa a VII-a, Colegiul Național Iași, medalie de argint
🥈Rareș Drăgușanu, clasa a VIII-a, Liceul Internațional de Informatică, București, medalie de argint
🥈Gabriel-Cristian Vergelea, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Spectrum” Constanța, medalie de argint

🇷🇴 Echipa României a fost condusă de profesorii Marius Perianu, Colegiul Național „Ion Minulescu”, Slatina– leader, Cristian-Teodor Mangra, Colegiul Național „Tudor Vianu”, București – deputy leader.
Cu sprijinul Societății de Științe Matematice din România, profesorul Vladimir Cerbu de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a însoțit delegația României în calitate de observator A., 

ℹ️ A 28-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori se desfășoară în perioada 25-30 iunie 2024, în Antalya, Turcia.

La competiție participă echipe formate din câte 6 elevi din Albania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Turcia – țări membre oficiale ale competiției, precum și echipe din Arabia Saudită, Azerbaidjan, Croația, Franța, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan – țări invitate. Ca țară gazdă, Turcia a putut participa cu încă o echipă (Turcia), cu statut de invitat.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.