O trupă de rock alternativ din Peru și-a numit prima piesă după Mircea Cărtărescu

Trupa peruană de rock alternativ „Solenoide” și-a lansat vineri primul album. Prima piesă de pe album se intitulează „Cărtărescu”, un omagiu adus scriitorului român Mircea Cărtărescu.

„Astăzi a apărut primul LP al trupei ‘Solenoide’ din Peru, în care prima piesă poartă chiar numele meu. Băieții și fetele astea m-au emoționat foarte tare, și nici nu știu cum să le mulțumesc. Am ascultat muzica, e de excelentă calitate. Nu pot decât să le doresc mult succes cu albumul!”, a scris Mircea Cărtărescu pe pagina personală de Facebook.

Potrivit HotNews, artiștii i-au mulțumit lui Cărtărescu pentru cartea sa, numită „Solenoid”, care i-a inspirat în denumirea trupei.

„Mulțumim, Mircea Cărtărescu, pentru că ai scris una dintre cele mai frumoase cărți ale acestui secol. Ne dor obrajii de la atâta zâmbet. Astăzi a apărut noul album și tocmai l-a ascultat cel care a conceput aceste idei”, a transmis trupa pe pagina de Facebook, distribuind postarea scriitorului.

Urmăritorii scriitorului au reacționat rapid în social media, potrivit Ziare.com.

„Pentru că, în America de Sud, Mircea Cărtărescu chiar e un superstar, cu tot ce implică asta: mulțimi de fani la lansări, tatuaje cu coperțile cărților etc. E un întreg fenomen. Pe mine mă miră sincer că aici nu-i la fel”, a comentat o admiratoare.

„Cât de interesant! Asemănător cu prezența unor poeți americani în centrul României, în timp ce Mircea și Ioana Cărtărescu se află, tot poetici-literari, în Americi!”, a scris o altă româncă.

„Felicitări, Mircea Cărtărescu! Ești un important și recunoscut ambasador cultural al României. Ne mândrim cu tine!”, este mesajul unei alte conaționale.

De-a lungul timpului, scriitorul român s-a numărat printre numele nominalizate pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Printre cărțile de succes ale românului se numără: „Solenoid”, „Nostalgia”, „Orbitor”, „De ce iubim femeile” etc.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.