
Șase aternative educaționale sunt recunoscute în învățământul românesc, potrivit unui ordin de ministru publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.
Conform noului regulament de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar alternativ, sunt recunoscute următoarele alternative educaționale: Freinet, Montessori, Pedagogia curativă, Planul Jena, Step by Step, Waldorf.
Alte prevederi incluse în regulament:
În condițiile legii, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, se pot organiza și pot funcționa alternative educaționale, altele decât cele menționate la alin. (1).
Învățământul preuniversitar alternativ autorizat/acreditat se integrează în sistemul național de învățământ și își desfășoară activitatea în baza regulamentelor proprii ale alternativelor educaționale, avizate de Comisia Națională pentru Alternative Educaționale (C.N.A.E.) și aprobate de Ministerul Educației (M.E.), la propunerea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Oferta educațională a alternativelor educaționale respectă cerințele de tratare diferențiată a copiilor și tinerilor. Pluralismul educațional promovează libertatea de opțiune a beneficiarilor primari și secundari ai educației.
Ministerul Educației susține extinderea și integrarea învățământului preuniversitar alternativ în sistemul național de învățământ, cu respectarea autonomiei organizatorice și funcționale a acestuia, în conformitate cu specificul fiecărei alternative educaționale.
Învățământul preuniversitar alternativ se organizează cu grupe/clase/structuri/unități de învățământ alternativ, de stat sau particulare.
Alternativele educaționale recunosc și respectă principiile care guvernează învățământul preuniversitar, așa cum sunt ele formulate la art. 3 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
În învățământul preuniversitar alternativ sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.
Actul normativ poate fi citit integral aici: Monitorul Oficial Partea I nr. 981